RSS

Arhive pe categorii: invatand cuvinte

small talk(?)

O dupa-amiaza neasteptat de destinsa si interesanta, desi la orizont se profila o plictiseala maxima la concurenta cu rezolvat de ‘puzzle’uri mobiliare, ca inca nu-mi vine sa ma apuc sa invat pentru examenul de la anul. Discutii patimase, dar destepte si zambarete despre moralitate, despre alegeri si prioritati in viata, despre ce inseamna in mintea noastra eticheta pe care o punem adesea cuiva despre care consideram ca si-a batut joc de o alta persoana, despre posibilitatea sau imposibilitatea noastra de a ne pune in papucii altcuiva, despre trasaturi innascute si trasaturi dobandite si despre dificultatea de a le distinge ca atare. Si toate astea, pornite de la o banala rememorare a unei figuri din studentie.

Pe langa satisfactia pledoariei personale si a curgerii discursurilor, ar fi bine totusi sa invat lectia lui ‘invata sa asculti activ’ de care nu ma lovesc prima data in ultima vreme, asta pentru ca lucrurile ar fi decurs cu siguranta altfel daca cineva din grup n-ar fi sesizat intr-una din povesti o sentinta usor gratuita pe care am brodat apoi impreuna vreme de cateva ceasuri bune.

Una peste alta insa, nice, nice! Si da, una din placerile vietii mele e sa povestesc destept cu oameni care o pot face. Asta imi lipseste cu unii, asta am (tot mai rar, din pacate) cu altii.

Anunțuri
 

Salome – ultima parte (3)

Ca sa nu dau drumul frustrarilor legate de modul in care actioneaza echipa mea in relatie cu proiectul la care lucram  si de imposibilitatea mea de a le creste motivarea pe termen scurt, legate de incapacitatea celor apropiati de a evalua corect anumite situatii si de a fi de ajutor atunci cand le cer asta, prefer sa ma retrag in seara asta in cartea lui Jacques Salome pe care am mai citat-o recent si sa mai scriu lucruri care mi-au ramas intiparite, promitandu-mi ca o sa revin si la frustrari odata ce voi fi luat putintica distanta.

„Primim daruri de la viata, daca stim sa le acceptam, dar putem sa le si oferim, sa le raspandim, sa le cream. Fiecare din noi ar putea sa se intrebe la culcare ‘ce dar de viata am oferit astazi? Ce cuvant, ce privire, ce suras, ce gest, ce acceptare, ce confirmare am oferit, am primit sau am dezvaluit?'”

„Indraznind sa adresez cereri directe si deschise, accept in acelasi timp sa nu controlez raspunsul celuilalt. Imi asum deci riscul si libertatea de a primi acest raspuns, fie el pozitiv sau negativ. Trecand de la reactie la relatie, imi cresc posibilitatile de schimb.”

„[…] libertatea nu ne este data, ci este o cucerire, o constructie permanenta in acel aici si acum al ciclului nostru de viata si ea nu se atinge si nu se cucereste decat prin responsabilizare.”

„Ceea ce consideram de obicei ca este o stare buna sau chiar fericita, nu este de cele mai multe ori decat forma accentuata sau adormita a unei suferinte sau a unei letargii. Ne credem linistiti, calmi, cand, de fapt, consumam multa energie pentru a ne reduce suferintele la tacere; sau pur si simplu suferintele si ranile noastre sunt calmate  si tinute in liniste printr-un mod de viata sau prin relatii care nu le reactiveaza decat foarte putin. Nu este nici de dorit, nici sanatos sa reducem starea de bine sau chiar fericirea la  aceasta unica dimensiune a pielii tabacite”

„Daca am invatat si mi-am insusit ideea ca ii pot inapoia celuilalt orice mesaj care imi aduce o violenta, imi mentin si-mi intretin coerenta. Daca dau inapoi celuilalt orice atitudine, orice gest sau orice comportament pe care il percep ca pe o violare morala, verbala sau fizica  a integritatii mele personale sau daca ii redau celuilalt tot ce nu imi face bine, macar permit resurselor mele sa raman intacte si nestirbite. Nu am mai multa energie, dar cel putin nu pierd din ea. Nu simt mai multa iubire pentru mine, dar cel putin ma respect! Nu am denaturat trairea din mine. […] Aceasta e baza responsabilizarii fata de orice relatie cu mine si cu celalalt.”

„Admitand ca libertatea inseamna sa alegi si ca a alege inseamna sa renunti, pot astfel evita capcanele de tipul totul sau nimic si deci pretentiile teroriste  asupra celuilalt. Si astfel pot iesi din autoprivatiunea reactiva si culpabilizanta pe care mi-o impun uneori.”

In spatele oricarei temeri se ascunde o dorinta

Incetand sa ma mai las hartuit  de angoasa si limitat de inhibitie, introduc in viata mea miscare si fantezie.

„Cand ne confruntam cu necazuri, tracasari sau obstacole, cand ni se intampla un accident, cand ne imbolnavim, cand o fiinta iubita ne paraseste, la inceput ne e greu sa intelegem in ce consta partea pozitiva a acestor evenimente si cum ne pot ele aduce un dar. Faptele in sine, violenta pe care ne-o aduc ne revolta, ne insala sau ne dezechilibreaza. Ne provoaca atitudini reactive sau defensive. Uneori chiar ne ranesc, ne mahnesc, ne pot atinge in zonele sensibile, pot distruge o parte esentiala din noi insine.  Va fi nevoie de o revenire, de un efort de interiorizare si de constientizare pentru a descoperi scanteia de viata care arde, posibilitatea unei deschideri si a unei schimbari dupa perioada de dezechilibru pe care o traversam.”

Si de maine incepand, ii dam bataie cu OPD-ul. Grea incercare.

 

 

in seara asta, Jacques Salome (1)

Imi aduc aminte ca in urma cu cativa ani, cand am citit ‘Daca m-as asculta, m-as intelege’ si am inceput sa scormonesc in interiorul propriei persoane, s-a lasat cu plans si cu cateva promisiuni facute mie. Nu eram obisnuita cu genul acela de introspectie. Unele promisiuni mi le-am tinut, altele e cazul sa mi le reamintesc si sa le reinnoiesc. Drept pentru care iata-ma in brate cu alt tom al lui Salome, ‘Curajul de a fi tu insuti’.

Si inainte de a imi nota aici cateva din ideile care au rezonat in mine, cred ca-i bine sa recunosc ca e foarte posibil sa fi vrut cu tot dinadinsul sa invinovatesc pe cineva, pe altcineva decat pe mine, pentru toate starile mele din ultima vreme. Dar am realizat in seara asta, nu cu mare bucurie, ca suferinta mi-am produs-o singura, desi ranile stiute si nestiute au fost zgandarite de altcineva. Si-o sa se inteleaga mai incolo de ce. Dar sa-i dam bataie cu citatele, ca-s multe, sunt abia la jumatatea cartii si ca poate, asezandu-le in scris, se vor intipari mai bine si in inima sau minte spre a fi de folos.

  1. Mi-am propus recent sa definesc ce inseamna prietenia pentru mine. Si am regasit ce simt in urmatoarea afirmatie a lui Salome: ‘Am descoperit ce inseamna sa ai incredere, sa iti respecti cuvantul dat, sa fii solidar intr-o prietenie, sa simti siguranta pe care ti-o da acceptarea neconditionata. Eram iubit si acceptat asa cum eram si nu asa cum voiau altii sa fiu. […]respiram aceleasi emotii si ne minunam de aceleasi descoperiri. Eu sau el, era totuna, Infruntam viata invincibili, indestructibili si increzatori.’
  2. Intelegerea a ce traiesc de ceva vreme: ‘Cu totii am fost deposedati de dreptul la exprimarea personala tocmai de cei care se presupune ca trebuie sa ni-l dea:parintii nostri. Vorbind in locul nostru, dictandu-ne cel mai adesea nevoile, sentimentele, comportamentele, ne-au rapit posibilitatea de a recunoaste si de a exprima o traire personala. Cei mai multi dintre noi ne formam pornind de la aceasta neintelegere.’ Descoperirea exprimarii proprii aduce cu sine, dureros,  ‘aruncarea intr-un amalgam de contradictii, de conflicte de fidelitate’, si mai apoi ‘renuntarea la rolurile care-mi fusesera atribuite, la modelele predefinite sau prestabilite, […], renuntarea la aprobarea celorlalti, acceptand sa fiu uneori singur si neinteles.’
  3. ‘Nu putem „inapoia” o suferinta , pentru ca numai noi suntem in masura sa producem si sa intretinem in noi suferinta, adica ceea ce simtim. Da, cel care sufera este cel care isi produce suferinta, in interiorul sau, chiar daca ea e provocata de o violenta venita din exterior, o violenta care l-a ranit. Faptul ca cineva face sau spune ceva care ne raneste nu insemna ca el devine automat cauza ranii noastre, […], ci faptul ca atinge un punct sensibil, deja ranit din noi, ca rascoleste sau reactiveaza o rana mai veche si care devine insuportabila in acel moment.’
  4. Cum se transmite antropologic, dar stramb ideea de iubire: ‘[credem ca] daca ne vrea binele, daca pretinde ca ne e prieten, atunci trebuie sa raspunda asteptarilor noastre, nevoilor noastre, trebuie sa ne satisfaca cererile. daca nu raspunde la toate acestea, pretindem ca suntem o victima nefericita, neinteleasa, ranita, il transformam in persecutor. Acest sistem e extins intr-o intreaga mitologie a iertarii.[…] De fapt ar trebui sa invatam sa ne iertam doar pe noi insine pentru orice autoviolenta pe care o intretinem prin comportamentele noastre.
  5. Si frumos spus ‘una  dintre cele mai durabile si mai frecvente escrocherii intime impotriva noastra insine este cea de a intretine resentimentele, ranchiunele, acuzatiile si reprosurile la adresa celorlalti, crezand ca ei sunt responsabili de suferinta noastra.’
  6. Salome atinge si ideea de angajament. Si cred ca asta mi-a lipsit mult in amicitii de data recenta: ‘a te angaja insemna sa proiectezi in viitor , intr-o relatie de durata.’  Constanta ar suna cam asa ‘ma angajez sa imi pun resursele , disponibilitatea si creativitatea in serviciul relatiei pe care o intretin cu tine. Poti conta [pe ele].Dar forta angajamentului meu depinde de capacitatea ta de a primi, de a amplifica si  de a dinamiza eforturile mele.’ Totusi, in angajament apare si o parte variabila care nu depinde doar de evolutia noastra ca indivizi. Adica ‘daca exista un decalaj prea mare intre constrangerile care iau nastere ca urmare a angajamentelor mele si sistemul meu de valori, imi voi asuma riscul de a ma dezice de aceste angajamente pentru a ramane unitar, pentru a fi constant, fidel fata de mine insumi. Imi voi asuma chiar si riscul de a ma diferentia, de a ma indeparta, de a-mi proteja valorile sau convingerile,  din respect pentru cel care voi fi devenit. imi voi asuma riscul izbucnirii unui conflict pentru a-mi mentine integritatea.’ (note ot self: Si prin prisma acestor afirmatii, ma intreb ce ai perceput tu ca si constrangeri care iti amenintau integritatea…)
  7. Iar asta e musai sa o scriu, pentru ca e prea de actualitate pentru contextul vietii mele actuale: ‘Una din cele mai mari probleme ale noastre este dificultatea de a asculta  ceea ce se petrece in noi si de a ne recunoaste sentimentele reale  cand acestea evolueaza sau se schimba, de a intelege, de exemplu,  ca in mine sentimentul de iubire s-a schimbat, ca iubirea mea a devenit o prietenie amoroasa , o calda afectiune, ca acum ofer tandrete, nu pasiune. Dificultatea consta in a accepta evolutia, schimbarea sentimentelor, uneori chiar disparitia lor.

Cand sentimentele se schimba la unul dintre parteneri, aceasta schimbare pare inacceptabila pentru celalalt intr-o prima faza. Din cauza fricii sale de abandon, in eventualitatea unei despartiri, acesta se simte atat de amenintat, incat nu vede alta solutie decat sa ii reaminteasca  celuilalt angajamentul facut, apoi fidelitatea, in incercarea  de a nega ceea ce nu intelege , cautand sa evite insuportabilul.

In orice experienta amoroasa , unul din doliurile cel mai greu de suportat este acceptarea faptului ca fidelitatea fata de sine  trece (sau ar trebui sa treaca) inaintea fidelitatii fata de celalalt.

Ni se pare mult prea greu sa indraznim sa-i spunem cuiva „nu te mai iubesc” atunci cand sentimentul de iubire nu mai exista . Si totusi, oricat de paradoxala poate parea aceasta afirmatie, ii facem un cadou frumos celuilalt  atunci cand reusim sa ne depasim teama de a nu-l rani  si-i marturisim sentimentele noastre reale. O astfel de declaratie elimina neintelegerile , falsele aparente si relatiile fictive.

Sentimentul de iubire  nu este atins o data pentru totdeauna. El e parte a unuia din misterele vietii  pe care nu-l putem controla , indiferent de cata putere  sau vointa dispunem , orice intentii am avea.”

8. ‘Una din nevoile mele fundamentale nu este nevoia de iubire , ci nevoia de respect, de ascultare , de toleranta fata de ceea ce sunt. Inca mi se mai intampla sa platesc un pret prea mare pentru aceasta, prin neintelegeri, negare, acuzatii, reprosuri si, uneori, respingere, atunci cand nu fac efortul de a ma pozitiona, de a ma exprima cu suficienta claritate sau convingere. Poate ca acesta este, pastrand proportiile fata de celelalte mize ale vietii, pretul libertatii de a fi?’

Nah, poate cu ocazia asta imi intra si mie in cap notiunea de egoism altfel decat o am acum.

 
 

invataminte

Merg la un curs de formare ca si consilier de dezvoltare personala. Nu suna foarte bine pentru unii. Nici pentru mine nu suna stralucit, dar fiind in cautare de noi oportunitati, m-am gandit sa incerc si asta. Dupa 3 zile de curs continuu, 25 de ore in total, pot spune doar ca sunt fascinata. Ma intreb la ce naiba m-am apucat de psihologie si de ce naiba am asteptat atat pentru a descoperi ce imi place. Am ramas cu doua chestii importante: una e ca avem tendinta sa nu acceptam o idee doar pentru ca este spusa de o anumita persoana pe care nu o agream (si de cate ori nu mi se intampla in viata chestia asta! Iar daca in cazul unora nu am cum evita contactul, pentru ca fac parte din familia pe care nu mi-am ales-o, indiferent ce zic unele teorii, in cazul altora chiar nu inteleg de ce i-am lasat sau ii las in continuare sa imi faca parte din anturaj. Curatam, curatam!)

A doua este ca am fost invatata in numeroasele sesiuni de training de comunicare la care m-au dus unii si altii ca vorbele au o importanta foarte mare. Si la cum sunt acum, inclin sa cred lucrul asta pentru ca vad ce declanseaza in mine diverse cuvinte pe care le interpretez, desi aici problema ar putea deriva din analizele mele, nu din cuvintele spuse. Ieri am vazut ca, desi consilierul foloseste vorbele clientului pentru a-l ghida in drumul lui si a-l ajuta sa isi gaseasca resursele pentru a depasi situatii, nu intotdeauna ceea ce spunem trebuie disecat in 14. Deocamdata in toata chestia asta ceva imi scapa. Undeva ma pierd parandu-mi-se ca ma aflu intr-un cerc vicios. In plus, daca stau sa ma gandesc, mai apare o problema, cea in care se pare ca e bine sa gasim un echilibru, ori eu vad mult viata in alb si negru, 0 si 1, ca un informatician ce ma aflu. Deocamdata lucrurile imi par complicate si am de meditat o gramada asupra lor.

Cert e un lucru: abia mai trag de mine sa ma trezesc dimineata si e o ceata teribila cand ma gandesc incotro sa o apuc. Am 1001 spaime si tot atatea intrebari. Nu imi pare o varsta buna asta la care sunt sa caut bezmetica drumul in viata. Imi doresc liniste. Si atat.

 

care-i treaba cu cititul

Mi se pare teribil de interesanta si amuzanta deopotriva situatia in care un individ care promoveaza lectura are mari lacune in ceea ce priveste scrierea corecta. Infinitivul la el e mereu insotit de dublarea i-ului din coada (ca doar e un i care se aude tare, deci trebuie sa fie ceva schema cu el). Si daca s-ar fi intamplat o data, ziceam ca, nah, i-a scapat, ca doar se intampla si la case mai mari, dar nu, treaba se repeta. ‘Numarul de telefon al Oanei’ e o traducere a ‘numarul de telefon al lui Oana’, chestie pe care o mai auzi intre prieteni, dar nicidecum la un om care se doreste un exemplu in materie de cultura. Ce vreau eu sa spun sunt mai multe lucruri de fapt:
1. cum naiba, daca citesti atat de mult pe cat pretinzi, chestii gramaticale sau de exprimare banale, scolaresti, n-au reusit sa se prinda de tine?
2. daca te erijezi in promotor al culturii, invata sa scrii si nu te ascunde in spatele unor scuze din categoria ‘asta e prima versiune, necorectata’…
3. Suntem de tot rahatul daca inghitim asa ceva. Inseamna ca ajungem din nou la forma fara fond acolo unde nu ar fi cazul de asa ceva.

Una peste alta, teama mi-e ca, in loc sa citim, ne facem doar poze cu carti. Sa dam bine…

 

Etichete: , , ,

m-a facut mama … organizator de evenimente

Mi-a iesit si ma laud. Organizat eveniment in conditii nu foarte prielnice, scos iepuri din palarie, adica idei de promovare pe banda rulanta, trimis oameni sa sadeasca samanta si … ei bine, a iesit evenimentul. Cam 200 de participanti, 2 vorbitori grozavi si un organizator, adica moi, extraordinar :). Ziare locale si televiziune, bifate si prezente.

Asta ne poate spune noua ca, pe undeva, zace aprope mancata de molii, o stofa de manager, daca manager este cel ce se ocupa cu organizarea. Ca de lider nu stiu daca se pune problema, neavand eu o prezenta prea charismatica, asa, in general. Dar nu disperam, pot fi cumva repusa in circuit. Treaba e sa am mana de lucru la dispozitie pe care sa o folosesc pentru chestiile marunte care-mi displac. Nici nu cer mult, nu? Pentru ca toata vanzoleala asta, in ansamblul ei, imi place si imi prieste.

Am avut emotii? N-am idee. As inclina mai degraba sa zic ca le-am mimat destul de bine. De fapt nu cred ca am avut emotii prea des in viata. Mai degraba nelinisti si orgolii, dar sunt aproape convinsa ca nu-s sinonime. M-am gandit vreo clipa ca n-o sa iasa? Da, dar aveam pe cine sa dau vina :).

Una peste alta, am facut treaba buna si am aratat ca pot. Cui exact? Mai ales catorva prieteni care oricum credeau in mine. In rest? Hmmm, ar mai trebui sa investesc intr-un banner cu Clujul de poveste, in sigla si … ma mai gandesc, dar cu toate cheltuielile de pana acum le-am suportat din bugetul personal, zau ca simt o mare usurare, mai ales la propriu. Si mai cred ca n-ar fi rau sa-mi caut un sponsor. Dar genul asta de cersetorie il detest.

 

intamplari … intamplatoare?

Ma minunam recent de cate i s-au intamplat unui bun prieten in decursul unui singur an. Practic i s-a schimbat viata de vreo 214 ori si nimic din ce isi planificase nu a mai fost valabil de la un moment dat. Ma bucuram in sinea mea ca nu sunt in pozitia lui, dar uite ca semnul lui Uranus (sau al cui o fi) isi manifesta influenta si asupra mea. Nu neaparat ca as crede in zodii, stele si alte cele, dar … mai stii?

Dar despre ce-i vorba de fapt? Mi-am inceput anul intrebandu-ma ce m-a facut sa primesc in casa si in anturaj oameni cu care simteam ca am destul de putine in comun si care au inceput sa arunce gratuit in stanga si in dreapta cu substante maronii dubioase si al naibii de urat mirositoare. Am inteles atunci ca, pentru a cunoaste oameni noi si pentru a-ti primeni lista de prieteni, e nevoie sa faci loc noului si sa renunti la lucrurile vechi mancate de molii si de orgolii. Si important e sa te inconjori nu de ‘wannabes’ si de parveniti, ci de oameni cu aceeasi stofa ca si tine. Si am mers mai departe fara sa sufar din cale-afara.

La foarte scurt timp dupa revelatia asta, am mai trait dureros una: e greu, daca nu imposibil, sa arati oamenilor perspectiva ta si sa ii determini sa creada in ea atunci cand ei sunt setati sa vada lucrurile in cu totul alt fel. Si daca mai ai nesabuinta sa te opui curentului, ajungi in posturi ingrate. Credeam ca discutiile deschise si clare pot rezolva o sumedenie de lucruri, dar se pare ca ele pur si simplu nu se intampla la timpul potrivit. Sau, mai bine zis, nu se intampla la timpul potrivit pentru toate partile implicate. Fiecare are realitatea proprie care nu-i mai putin adevarata sau mai putin buna decat realitatea celuilalt, doar ca, personala fiind, are acel ceva care ii ofera o putere mai mare in ochii detinatorului ei. Ma deranjeaza atunci cand ipotezele de lucru si instructiunile se schimba de la un moment la altul, iar in secunda in care afli noile premise, e deja cam tarziu pentru a mai schimba ceva. Asta a fost momentul caruia-i zic eu ‘diavolul si puntea’.

Si cum doua lucruri urate se intamplasera deja, conform zicalei populare, mai trebuia sa mai vina unul, ca sa fie triada completa si sa scap de ghinion. Ei bine, s-au intamplat doua. Hmmm… dubios.

In urma cu o saptamana, performam la un atelier de teatru de improvizatie la care participam saptamanal de prin noiembrie. Imi placea teribil chestia asta pentru ca era momentul in care dadeam afara din mine o cantitate impresionanta de energie si traiam cu senzatia ca se intampla lucruri spectaculoase in interior. Mai mult, fuseseram informati ca acolo e, de fapt, laboratorul fiecaruia dintre noi, laborator sigur in care suntem liberi sa experimentam orice stare sufleteasca si actiune ne trece prin minte sau ne vine la indemana si unde nu aveam sa fim judecati. Pentru ca tocmai de aceea ne aflam acolo: sa dam frau liber necunoscutului din noi. Si n-a fost tocmai asa. Pentru ca performance-ul de care va vorbeam consta in a-l face pe partenerul de experiment, legat la ochi, sa traiasca interior si sa inteleaga o scena, orice scena (important de retinut), pe care aveam sa ne straduim sa i-o reprezentam. Cu alte cuvinte aveam libertatea de a-i sugera prin gesturi, atingeri, sunete sau orice altceva care sa nu fie vizual sau vorbit o intamplare. Idee mai buna decat scena rastignirii nu mi-a venit, parandu-mi mie si usor de realizat si extrem de sugestiva. Si dupa umila mea parere de IT-ist ingust la minte, mi-a si iesit treaba destul de bine, desi avertizasem publicul si coordonatoare ca, in cazul in care vor considera exagerata idee, sa ma opreasca oricand. Nu s-a intamplat asta, dar e drept ca lumea a cam amutit, iar la final echipa mea s-a ales cu o mustrare in toata regula. In fine, am inghitit cam nelamurita hapul amar, dar nu mi-am imaginat ca acela ar putea fi un motiv suficient de puternic pentru a desfiinta grupa. Si totusi asta s-a intamplat. N-as putea baga mana in foc ca motivul de baza e cel descris mai sus, dar zvonurile cam asta sugereaza. Incerc sa le ignor, dar deocamdata nu-mi prea iese.

Capac, imi ajunge la ureche azi, nu tocmai intamplator (ca nu-i intamplator cu siguranta faptul ca prietena mea cea mai buna a aflat despre asta), ca fostele partenere de blog au pus la cale o intreprindere similara, asa, in ciuda p…. Sigur ca fiecare e liber, mai ales pe net, sa faca exact ceea ce-si doreste, la dimensiunea si calitatea pe care o poate sustine (si, dupa cum spuneam candva, loc e destul pentru toata lumea sub soare, hidosi si frumosi, limitati sau destepti). Urat este insa ca au preluat fara nici un fel de scrupule o idee care mi-a apartinut in intregime si un proiect pe care l-am pus pe picioare in mare parte prin eforturi proprii. De unde deduc nu doar ca ideea mea initiala e una buna, ci si ca nu-s atat de ingusta precum ma picteaza unii. Atat timp insa cat m-ai manjit de sus pana jos cu toate cate ti-au venit la gura, intr-o maniera in care poate doar la usa cortului mai intalnesti, ce te-ar mai putea determina oare sa furi ceva, fie si o idee (la care provenienta e greu de verificat, ce-i drept) de la un om pe care il detesti atat? Probabil insa ca vor avea suficient orgoliu, cel putin una din ele sunt sigura ca are, incat sa ii dea o alta tenta decat cea pe mi-am dorit sa i-o imprim eu comunitatii initiale.

Hmmm, una peste alta eu personal sper ca sirul intamplarilor ciudate sa se fi sfarsit aici, cel putin anul acesta. Dar niste trebi inca nu le-am lamurit-o pe deplin:
– ce-a vrut universul sa-mi spuna mie cu toate acestea adunate, in afara de mesajul explicit c-as fi un sac de frustrari si orgolii carat in spate din motive necunoscute? (chiar daca ar fi asa, te pune cineva sa stai in preajma mea vreo 7 ani? bine macar ca nu-s urata. sa fi vazut atunci frustrari … =)) )

 

Etichete: , ,