RSS

Arhive pe categorii: invatand cuvinte

invataminte

Merg la un curs de formare ca si consilier de dezvoltare personala. Nu suna foarte bine pentru unii. Nici pentru mine nu suna stralucit, dar fiind in cautare de noi oportunitati, m-am gandit sa incerc si asta. Dupa 3 zile de curs continuu, 25 de ore in total, pot spune doar ca sunt fascinata. Ma intreb la ce naiba m-am apucat de psihologie si de ce naiba am asteptat atat pentru a descoperi ce imi place. Am ramas cu doua chestii importante: una e ca avem tendinta sa nu acceptam o idee doar pentru ca este spusa de o anumita persoana pe care nu o agream (si de cate ori nu mi se intampla in viata chestia asta! Iar daca in cazul unora nu am cum evita contactul, pentru ca fac parte din familia pe care nu mi-am ales-o, indiferent ce zic unele teorii, in cazul altora chiar nu inteleg de ce i-am lasat sau ii las in continuare sa imi faca parte din anturaj. Curatam, curatam!)

A doua este ca am fost invatata in numeroasele sesiuni de training de comunicare la care m-au dus unii si altii ca vorbele au o importanta foarte mare. Si la cum sunt acum, inclin sa cred lucrul asta pentru ca vad ce declanseaza in mine diverse cuvinte pe care le interpretez, desi aici problema ar putea deriva din analizele mele, nu din cuvintele spuse. Ieri am vazut ca, desi consilierul foloseste vorbele clientului pentru a-l ghida in drumul lui si a-l ajuta sa isi gaseasca resursele pentru a depasi situatii, nu intotdeauna ceea ce spunem trebuie disecat in 14. Deocamdata in toata chestia asta ceva imi scapa. Undeva ma pierd parandu-mi-se ca ma aflu intr-un cerc vicios. In plus, daca stau sa ma gandesc, mai apare o problema, cea in care se pare ca e bine sa gasim un echilibru, ori eu vad mult viata in alb si negru, 0 si 1, ca un informatician ce ma aflu. Deocamdata lucrurile imi par complicate si am de meditat o gramada asupra lor.

Cert e un lucru: abia mai trag de mine sa ma trezesc dimineata si e o ceata teribila cand ma gandesc incotro sa o apuc. Am 1001 spaime si tot atatea intrebari. Nu imi pare o varsta buna asta la care sunt sa caut bezmetica drumul in viata. Imi doresc liniste. Si atat.

 

care-i treaba cu cititul

Mi se pare teribil de interesanta si amuzanta deopotriva situatia in care un individ care promoveaza lectura are mari lacune in ceea ce priveste scrierea corecta. Infinitivul la el e mereu insotit de dublarea i-ului din coada (ca doar e un i care se aude tare, deci trebuie sa fie ceva schema cu el). Si daca s-ar fi intamplat o data, ziceam ca, nah, i-a scapat, ca doar se intampla si la case mai mari, dar nu, treaba se repeta. ‘Numarul de telefon al Oanei’ e o traducere a ‘numarul de telefon al lui Oana’, chestie pe care o mai auzi intre prieteni, dar nicidecum la un om care se doreste un exemplu in materie de cultura. Ce vreau eu sa spun sunt mai multe lucruri de fapt:
1. cum naiba, daca citesti atat de mult pe cat pretinzi, chestii gramaticale sau de exprimare banale, scolaresti, n-au reusit sa se prinda de tine?
2. daca te erijezi in promotor al culturii, invata sa scrii si nu te ascunde in spatele unor scuze din categoria ‘asta e prima versiune, necorectata’…
3. Suntem de tot rahatul daca inghitim asa ceva. Inseamna ca ajungem din nou la forma fara fond acolo unde nu ar fi cazul de asa ceva.

Una peste alta, teama mi-e ca, in loc sa citim, ne facem doar poze cu carti. Sa dam bine…

 

Etichete: , , ,

m-a facut mama … organizator de evenimente

Mi-a iesit si ma laud. Organizat eveniment in conditii nu foarte prielnice, scos iepuri din palarie, adica idei de promovare pe banda rulanta, trimis oameni sa sadeasca samanta si … ei bine, a iesit evenimentul. Cam 200 de participanti, 2 vorbitori grozavi si un organizator, adica moi, extraordinar :). Ziare locale si televiziune, bifate si prezente.

Asta ne poate spune noua ca, pe undeva, zace aprope mancata de molii, o stofa de manager, daca manager este cel ce se ocupa cu organizarea. Ca de lider nu stiu daca se pune problema, neavand eu o prezenta prea charismatica, asa, in general. Dar nu disperam, pot fi cumva repusa in circuit. Treaba e sa am mana de lucru la dispozitie pe care sa o folosesc pentru chestiile marunte care-mi displac. Nici nu cer mult, nu? Pentru ca toata vanzoleala asta, in ansamblul ei, imi place si imi prieste.

Am avut emotii? N-am idee. As inclina mai degraba sa zic ca le-am mimat destul de bine. De fapt nu cred ca am avut emotii prea des in viata. Mai degraba nelinisti si orgolii, dar sunt aproape convinsa ca nu-s sinonime. M-am gandit vreo clipa ca n-o sa iasa? Da, dar aveam pe cine sa dau vina :).

Una peste alta, am facut treaba buna si am aratat ca pot. Cui exact? Mai ales catorva prieteni care oricum credeau in mine. In rest? Hmmm, ar mai trebui sa investesc intr-un banner cu Clujul de poveste, in sigla si … ma mai gandesc, dar cu toate cheltuielile de pana acum le-am suportat din bugetul personal, zau ca simt o mare usurare, mai ales la propriu. Si mai cred ca n-ar fi rau sa-mi caut un sponsor. Dar genul asta de cersetorie il detest.

 

intamplari … intamplatoare?

Ma minunam recent de cate i s-au intamplat unui bun prieten in decursul unui singur an. Practic i s-a schimbat viata de vreo 214 ori si nimic din ce isi planificase nu a mai fost valabil de la un moment dat. Ma bucuram in sinea mea ca nu sunt in pozitia lui, dar uite ca semnul lui Uranus (sau al cui o fi) isi manifesta influenta si asupra mea. Nu neaparat ca as crede in zodii, stele si alte cele, dar … mai stii?

Dar despre ce-i vorba de fapt? Mi-am inceput anul intrebandu-ma ce m-a facut sa primesc in casa si in anturaj oameni cu care simteam ca am destul de putine in comun si care au inceput sa arunce gratuit in stanga si in dreapta cu substante maronii dubioase si al naibii de urat mirositoare. Am inteles atunci ca, pentru a cunoaste oameni noi si pentru a-ti primeni lista de prieteni, e nevoie sa faci loc noului si sa renunti la lucrurile vechi mancate de molii si de orgolii. Si important e sa te inconjori nu de ‘wannabes’ si de parveniti, ci de oameni cu aceeasi stofa ca si tine. Si am mers mai departe fara sa sufar din cale-afara.

La foarte scurt timp dupa revelatia asta, am mai trait dureros una: e greu, daca nu imposibil, sa arati oamenilor perspectiva ta si sa ii determini sa creada in ea atunci cand ei sunt setati sa vada lucrurile in cu totul alt fel. Si daca mai ai nesabuinta sa te opui curentului, ajungi in posturi ingrate. Credeam ca discutiile deschise si clare pot rezolva o sumedenie de lucruri, dar se pare ca ele pur si simplu nu se intampla la timpul potrivit. Sau, mai bine zis, nu se intampla la timpul potrivit pentru toate partile implicate. Fiecare are realitatea proprie care nu-i mai putin adevarata sau mai putin buna decat realitatea celuilalt, doar ca, personala fiind, are acel ceva care ii ofera o putere mai mare in ochii detinatorului ei. Ma deranjeaza atunci cand ipotezele de lucru si instructiunile se schimba de la un moment la altul, iar in secunda in care afli noile premise, e deja cam tarziu pentru a mai schimba ceva. Asta a fost momentul caruia-i zic eu ‘diavolul si puntea’.

Si cum doua lucruri urate se intamplasera deja, conform zicalei populare, mai trebuia sa mai vina unul, ca sa fie triada completa si sa scap de ghinion. Ei bine, s-au intamplat doua. Hmmm… dubios.

In urma cu o saptamana, performam la un atelier de teatru de improvizatie la care participam saptamanal de prin noiembrie. Imi placea teribil chestia asta pentru ca era momentul in care dadeam afara din mine o cantitate impresionanta de energie si traiam cu senzatia ca se intampla lucruri spectaculoase in interior. Mai mult, fuseseram informati ca acolo e, de fapt, laboratorul fiecaruia dintre noi, laborator sigur in care suntem liberi sa experimentam orice stare sufleteasca si actiune ne trece prin minte sau ne vine la indemana si unde nu aveam sa fim judecati. Pentru ca tocmai de aceea ne aflam acolo: sa dam frau liber necunoscutului din noi. Si n-a fost tocmai asa. Pentru ca performance-ul de care va vorbeam consta in a-l face pe partenerul de experiment, legat la ochi, sa traiasca interior si sa inteleaga o scena, orice scena (important de retinut), pe care aveam sa ne straduim sa i-o reprezentam. Cu alte cuvinte aveam libertatea de a-i sugera prin gesturi, atingeri, sunete sau orice altceva care sa nu fie vizual sau vorbit o intamplare. Idee mai buna decat scena rastignirii nu mi-a venit, parandu-mi mie si usor de realizat si extrem de sugestiva. Si dupa umila mea parere de IT-ist ingust la minte, mi-a si iesit treaba destul de bine, desi avertizasem publicul si coordonatoare ca, in cazul in care vor considera exagerata idee, sa ma opreasca oricand. Nu s-a intamplat asta, dar e drept ca lumea a cam amutit, iar la final echipa mea s-a ales cu o mustrare in toata regula. In fine, am inghitit cam nelamurita hapul amar, dar nu mi-am imaginat ca acela ar putea fi un motiv suficient de puternic pentru a desfiinta grupa. Si totusi asta s-a intamplat. N-as putea baga mana in foc ca motivul de baza e cel descris mai sus, dar zvonurile cam asta sugereaza. Incerc sa le ignor, dar deocamdata nu-mi prea iese.

Capac, imi ajunge la ureche azi, nu tocmai intamplator (ca nu-i intamplator cu siguranta faptul ca prietena mea cea mai buna a aflat despre asta), ca fostele partenere de blog au pus la cale o intreprindere similara, asa, in ciuda p…. Sigur ca fiecare e liber, mai ales pe net, sa faca exact ceea ce-si doreste, la dimensiunea si calitatea pe care o poate sustine (si, dupa cum spuneam candva, loc e destul pentru toata lumea sub soare, hidosi si frumosi, limitati sau destepti). Urat este insa ca au preluat fara nici un fel de scrupule o idee care mi-a apartinut in intregime si un proiect pe care l-am pus pe picioare in mare parte prin eforturi proprii. De unde deduc nu doar ca ideea mea initiala e una buna, ci si ca nu-s atat de ingusta precum ma picteaza unii. Atat timp insa cat m-ai manjit de sus pana jos cu toate cate ti-au venit la gura, intr-o maniera in care poate doar la usa cortului mai intalnesti, ce te-ar mai putea determina oare sa furi ceva, fie si o idee (la care provenienta e greu de verificat, ce-i drept) de la un om pe care il detesti atat? Probabil insa ca vor avea suficient orgoliu, cel putin una din ele sunt sigura ca are, incat sa ii dea o alta tenta decat cea pe mi-am dorit sa i-o imprim eu comunitatii initiale.

Hmmm, una peste alta eu personal sper ca sirul intamplarilor ciudate sa se fi sfarsit aici, cel putin anul acesta. Dar niste trebi inca nu le-am lamurit-o pe deplin:
– ce-a vrut universul sa-mi spuna mie cu toate acestea adunate, in afara de mesajul explicit c-as fi un sac de frustrari si orgolii carat in spate din motive necunoscute? (chiar daca ar fi asa, te pune cineva sa stai in preajma mea vreo 7 ani? bine macar ca nu-s urata. sa fi vazut atunci frustrari … =)) )

 

Etichete: , ,

sociala

Invat psihologia sociala. De aia n-am nici chef, nici timp sa scriu, dar asta e o alta treaba. Pe langa faptul ca totul mi se pare extrem de cunoscut, ceea ce nu-i deloc bine pentru ca nu mai reusesc sa ma concentrez deloc, imi dau mai si dau seama pe baza de paralele fara echivoc cum in ultimele 2 saptamani am trait pe pielea mea diverse puneri in opera ale scenariilor de crestere si descrestere a coeziunii unui grup si a motivatiei personale. SUnt curioasa daca ‘maestrii papusari’ fac lucrurile astea instinctiv, fara griji la consecinte sau exista un scop mai mare si mai ascuns pe care, deocamdata, cel putin, nu cred ca vreau sa il aflu in intregime?

 

fratii

invatatura ultimelor luni: nu te fa frate cu dracul nici macar daca ai de trecut o punte! las ca te descurci tu cumva si singurel.

concluzia asta este ceea ce imi vine in minte legat, de fapt, de altceva, aparent fara legatura: increderea mea excesiva in oameni. si-i bine de notat pe viitor ca increderea se cladeste in timp. mult timp. si dupa numeroase ‘dovezi la dosar’, nu asa, cu una, cu doua, din 3 vorbe mestesugite.

 

stari de bine

1. cineva mi-a spus astazi cum sta treaba cu povestile. de-a lungul firului epic apar si dispar personaje, unele stau mai mult, altele mai putin, unele sunt mai interesante, altele sunt doar un ecou al unei stari de spirit sau al unei intamplari la care nu vrem sa ne mai intoarcem. e in functie de energia noastra la un moment dat si de cum stim sau vrem sa ne continuam propria istorie. singura constanta ramane eroul principal sau creatorul povestii. e chiar mai palpitant asa.

fiind personajul principal al vietii mele, astept cu nerabdare sa vad ce intalniri imi rezerva universul sau ce imi aduce in preajma energia mea actuala. am evoluat. it’s gotta be something good!

2. dupa-amiaza cu mama. de fapt doar vreo doua ore, dar tot e ceva. shopping, prajitura la carpati, castane fierbinti in punguta de hartie, ca pe vremuri, luminite in oras, povesti si cineva care pare ca te intelege neconditionat, pus felicitari de craciun la posta (da, stiu, toata lumea foloseste emailul, dar mama n-a ajuns inca acolo 🙂 ). hmmmm… poate as putea sa fac toate astea mai des. unele lucruri si atitudini nu se schimba niciodata, dar exista un ‘ceva’, nu stiu ce, ce-mi lipsea. si cu bucurie l-am simtit acolo azi.

3. change, change, change … suna, parca cu mii de ani in urma, o melodie. nu mi-a placut niciodata refrenul acela. pana azi cand, uite, il fredonez de dimineata si, fara exagerare, ma simt teribil de bine. de fapt, mare lucru nu s-a schimbat, s-a intamplat insa o scranteala in mintea mea. atat! dar e suficient…