RSS

Arhive pe categorii: teme de casa

Salome – ultima parte (3)

Ca sa nu dau drumul frustrarilor legate de modul in care actioneaza echipa mea in relatie cu proiectul la care lucram  si de imposibilitatea mea de a le creste motivarea pe termen scurt, legate de incapacitatea celor apropiati de a evalua corect anumite situatii si de a fi de ajutor atunci cand le cer asta, prefer sa ma retrag in seara asta in cartea lui Jacques Salome pe care am mai citat-o recent si sa mai scriu lucruri care mi-au ramas intiparite, promitandu-mi ca o sa revin si la frustrari odata ce voi fi luat putintica distanta.

„Primim daruri de la viata, daca stim sa le acceptam, dar putem sa le si oferim, sa le raspandim, sa le cream. Fiecare din noi ar putea sa se intrebe la culcare ‘ce dar de viata am oferit astazi? Ce cuvant, ce privire, ce suras, ce gest, ce acceptare, ce confirmare am oferit, am primit sau am dezvaluit?'”

„Indraznind sa adresez cereri directe si deschise, accept in acelasi timp sa nu controlez raspunsul celuilalt. Imi asum deci riscul si libertatea de a primi acest raspuns, fie el pozitiv sau negativ. Trecand de la reactie la relatie, imi cresc posibilitatile de schimb.”

„[…] libertatea nu ne este data, ci este o cucerire, o constructie permanenta in acel aici si acum al ciclului nostru de viata si ea nu se atinge si nu se cucereste decat prin responsabilizare.”

„Ceea ce consideram de obicei ca este o stare buna sau chiar fericita, nu este de cele mai multe ori decat forma accentuata sau adormita a unei suferinte sau a unei letargii. Ne credem linistiti, calmi, cand, de fapt, consumam multa energie pentru a ne reduce suferintele la tacere; sau pur si simplu suferintele si ranile noastre sunt calmate  si tinute in liniste printr-un mod de viata sau prin relatii care nu le reactiveaza decat foarte putin. Nu este nici de dorit, nici sanatos sa reducem starea de bine sau chiar fericirea la  aceasta unica dimensiune a pielii tabacite”

„Daca am invatat si mi-am insusit ideea ca ii pot inapoia celuilalt orice mesaj care imi aduce o violenta, imi mentin si-mi intretin coerenta. Daca dau inapoi celuilalt orice atitudine, orice gest sau orice comportament pe care il percep ca pe o violare morala, verbala sau fizica  a integritatii mele personale sau daca ii redau celuilalt tot ce nu imi face bine, macar permit resurselor mele sa raman intacte si nestirbite. Nu am mai multa energie, dar cel putin nu pierd din ea. Nu simt mai multa iubire pentru mine, dar cel putin ma respect! Nu am denaturat trairea din mine. […] Aceasta e baza responsabilizarii fata de orice relatie cu mine si cu celalalt.”

„Admitand ca libertatea inseamna sa alegi si ca a alege inseamna sa renunti, pot astfel evita capcanele de tipul totul sau nimic si deci pretentiile teroriste  asupra celuilalt. Si astfel pot iesi din autoprivatiunea reactiva si culpabilizanta pe care mi-o impun uneori.”

In spatele oricarei temeri se ascunde o dorinta

Incetand sa ma mai las hartuit  de angoasa si limitat de inhibitie, introduc in viata mea miscare si fantezie.

„Cand ne confruntam cu necazuri, tracasari sau obstacole, cand ni se intampla un accident, cand ne imbolnavim, cand o fiinta iubita ne paraseste, la inceput ne e greu sa intelegem in ce consta partea pozitiva a acestor evenimente si cum ne pot ele aduce un dar. Faptele in sine, violenta pe care ne-o aduc ne revolta, ne insala sau ne dezechilibreaza. Ne provoaca atitudini reactive sau defensive. Uneori chiar ne ranesc, ne mahnesc, ne pot atinge in zonele sensibile, pot distruge o parte esentiala din noi insine.  Va fi nevoie de o revenire, de un efort de interiorizare si de constientizare pentru a descoperi scanteia de viata care arde, posibilitatea unei deschideri si a unei schimbari dupa perioada de dezechilibru pe care o traversam.”

Si de maine incepand, ii dam bataie cu OPD-ul. Grea incercare.

 

Anunțuri
 

in seara asta, Jacques Salome (1)

Imi aduc aminte ca in urma cu cativa ani, cand am citit ‘Daca m-as asculta, m-as intelege’ si am inceput sa scormonesc in interiorul propriei persoane, s-a lasat cu plans si cu cateva promisiuni facute mie. Nu eram obisnuita cu genul acela de introspectie. Unele promisiuni mi le-am tinut, altele e cazul sa mi le reamintesc si sa le reinnoiesc. Drept pentru care iata-ma in brate cu alt tom al lui Salome, ‘Curajul de a fi tu insuti’.

Si inainte de a imi nota aici cateva din ideile care au rezonat in mine, cred ca-i bine sa recunosc ca e foarte posibil sa fi vrut cu tot dinadinsul sa invinovatesc pe cineva, pe altcineva decat pe mine, pentru toate starile mele din ultima vreme. Dar am realizat in seara asta, nu cu mare bucurie, ca suferinta mi-am produs-o singura, desi ranile stiute si nestiute au fost zgandarite de altcineva. Si-o sa se inteleaga mai incolo de ce. Dar sa-i dam bataie cu citatele, ca-s multe, sunt abia la jumatatea cartii si ca poate, asezandu-le in scris, se vor intipari mai bine si in inima sau minte spre a fi de folos.

  1. Mi-am propus recent sa definesc ce inseamna prietenia pentru mine. Si am regasit ce simt in urmatoarea afirmatie a lui Salome: ‘Am descoperit ce inseamna sa ai incredere, sa iti respecti cuvantul dat, sa fii solidar intr-o prietenie, sa simti siguranta pe care ti-o da acceptarea neconditionata. Eram iubit si acceptat asa cum eram si nu asa cum voiau altii sa fiu. […]respiram aceleasi emotii si ne minunam de aceleasi descoperiri. Eu sau el, era totuna, Infruntam viata invincibili, indestructibili si increzatori.’
  2. Intelegerea a ce traiesc de ceva vreme: ‘Cu totii am fost deposedati de dreptul la exprimarea personala tocmai de cei care se presupune ca trebuie sa ni-l dea:parintii nostri. Vorbind in locul nostru, dictandu-ne cel mai adesea nevoile, sentimentele, comportamentele, ne-au rapit posibilitatea de a recunoaste si de a exprima o traire personala. Cei mai multi dintre noi ne formam pornind de la aceasta neintelegere.’ Descoperirea exprimarii proprii aduce cu sine, dureros,  ‘aruncarea intr-un amalgam de contradictii, de conflicte de fidelitate’, si mai apoi ‘renuntarea la rolurile care-mi fusesera atribuite, la modelele predefinite sau prestabilite, […], renuntarea la aprobarea celorlalti, acceptand sa fiu uneori singur si neinteles.’
  3. ‘Nu putem „inapoia” o suferinta , pentru ca numai noi suntem in masura sa producem si sa intretinem in noi suferinta, adica ceea ce simtim. Da, cel care sufera este cel care isi produce suferinta, in interiorul sau, chiar daca ea e provocata de o violenta venita din exterior, o violenta care l-a ranit. Faptul ca cineva face sau spune ceva care ne raneste nu insemna ca el devine automat cauza ranii noastre, […], ci faptul ca atinge un punct sensibil, deja ranit din noi, ca rascoleste sau reactiveaza o rana mai veche si care devine insuportabila in acel moment.’
  4. Cum se transmite antropologic, dar stramb ideea de iubire: ‘[credem ca] daca ne vrea binele, daca pretinde ca ne e prieten, atunci trebuie sa raspunda asteptarilor noastre, nevoilor noastre, trebuie sa ne satisfaca cererile. daca nu raspunde la toate acestea, pretindem ca suntem o victima nefericita, neinteleasa, ranita, il transformam in persecutor. Acest sistem e extins intr-o intreaga mitologie a iertarii.[…] De fapt ar trebui sa invatam sa ne iertam doar pe noi insine pentru orice autoviolenta pe care o intretinem prin comportamentele noastre.
  5. Si frumos spus ‘una  dintre cele mai durabile si mai frecvente escrocherii intime impotriva noastra insine este cea de a intretine resentimentele, ranchiunele, acuzatiile si reprosurile la adresa celorlalti, crezand ca ei sunt responsabili de suferinta noastra.’
  6. Salome atinge si ideea de angajament. Si cred ca asta mi-a lipsit mult in amicitii de data recenta: ‘a te angaja insemna sa proiectezi in viitor , intr-o relatie de durata.’  Constanta ar suna cam asa ‘ma angajez sa imi pun resursele , disponibilitatea si creativitatea in serviciul relatiei pe care o intretin cu tine. Poti conta [pe ele].Dar forta angajamentului meu depinde de capacitatea ta de a primi, de a amplifica si  de a dinamiza eforturile mele.’ Totusi, in angajament apare si o parte variabila care nu depinde doar de evolutia noastra ca indivizi. Adica ‘daca exista un decalaj prea mare intre constrangerile care iau nastere ca urmare a angajamentelor mele si sistemul meu de valori, imi voi asuma riscul de a ma dezice de aceste angajamente pentru a ramane unitar, pentru a fi constant, fidel fata de mine insumi. Imi voi asuma chiar si riscul de a ma diferentia, de a ma indeparta, de a-mi proteja valorile sau convingerile,  din respect pentru cel care voi fi devenit. imi voi asuma riscul izbucnirii unui conflict pentru a-mi mentine integritatea.’ (note ot self: Si prin prisma acestor afirmatii, ma intreb ce ai perceput tu ca si constrangeri care iti amenintau integritatea…)
  7. Iar asta e musai sa o scriu, pentru ca e prea de actualitate pentru contextul vietii mele actuale: ‘Una din cele mai mari probleme ale noastre este dificultatea de a asculta  ceea ce se petrece in noi si de a ne recunoaste sentimentele reale  cand acestea evolueaza sau se schimba, de a intelege, de exemplu,  ca in mine sentimentul de iubire s-a schimbat, ca iubirea mea a devenit o prietenie amoroasa , o calda afectiune, ca acum ofer tandrete, nu pasiune. Dificultatea consta in a accepta evolutia, schimbarea sentimentelor, uneori chiar disparitia lor.

Cand sentimentele se schimba la unul dintre parteneri, aceasta schimbare pare inacceptabila pentru celalalt intr-o prima faza. Din cauza fricii sale de abandon, in eventualitatea unei despartiri, acesta se simte atat de amenintat, incat nu vede alta solutie decat sa ii reaminteasca  celuilalt angajamentul facut, apoi fidelitatea, in incercarea  de a nega ceea ce nu intelege , cautand sa evite insuportabilul.

In orice experienta amoroasa , unul din doliurile cel mai greu de suportat este acceptarea faptului ca fidelitatea fata de sine  trece (sau ar trebui sa treaca) inaintea fidelitatii fata de celalalt.

Ni se pare mult prea greu sa indraznim sa-i spunem cuiva „nu te mai iubesc” atunci cand sentimentul de iubire nu mai exista . Si totusi, oricat de paradoxala poate parea aceasta afirmatie, ii facem un cadou frumos celuilalt  atunci cand reusim sa ne depasim teama de a nu-l rani  si-i marturisim sentimentele noastre reale. O astfel de declaratie elimina neintelegerile , falsele aparente si relatiile fictive.

Sentimentul de iubire  nu este atins o data pentru totdeauna. El e parte a unuia din misterele vietii  pe care nu-l putem controla , indiferent de cata putere  sau vointa dispunem , orice intentii am avea.”

8. ‘Una din nevoile mele fundamentale nu este nevoia de iubire , ci nevoia de respect, de ascultare , de toleranta fata de ceea ce sunt. Inca mi se mai intampla sa platesc un pret prea mare pentru aceasta, prin neintelegeri, negare, acuzatii, reprosuri si, uneori, respingere, atunci cand nu fac efortul de a ma pozitiona, de a ma exprima cu suficienta claritate sau convingere. Poate ca acesta este, pastrand proportiile fata de celelalte mize ale vietii, pretul libertatii de a fi?’

Nah, poate cu ocazia asta imi intra si mie in cap notiunea de egoism altfel decat o am acum.

 
 

cenzura, spontaneitate, educatie

se zice ca daca incepi prin a-ti cenzura … auto-cenzura (am gasit-o si pe asta! sic!) si prin a da drumul primelor cuvinte si idei care-ti vin in cap, iar mai apoi, in toata nebunia asta integrezi si o cantitate oarecare de ratiune, asa, ‘dupa gust’, poti naste cele mai bune si interesante chestii. unii ii spun spontaneitate. cica s-ar putea invata. nah, si ce-i greu in asta? oricine poate debita o sumedenie de prostii la o adica. uite ca am si pus o eticheta! sa te doara insa la 5 metri in fata de parerea celorlalti si de zambetele lor superioare sau mustacite e marea realizare. iar daca atitudinea asta nu ti se trage dintr-o teribila si ingamfata naivitate (cum tocmai am intalnit in weekend), atunci chiar se cheama ca-mi dau jos palaria.

de saptamana trecuta, am inceput sa lucrez pe tema asta. sunt curioasa unde si cand ajung. ar fi minunat sa-mi si dau seama cand s-o intampla.

ah, si sa nu uit: cu unii oameni pur si simplu nu avem acelasi ritm, oricat ne-am stradui. si daca imi aduc aminte de asta, poate renunt totusi la a mai depune atat efort in ‘participarea’ la amicitii-‘spectacol’ care te consuma degeaba.

 

Etichete: , , , , , ,

za daiet

cand e sa ma prostesc sau sa o iau pieptis, o fac cu simtul raspunderii. asa incat, pe langa faptul ca am decis sa ma duc din nou la scoala si m-am mai inscris si la cateva cursuri mai mult sau mai putin utile, intru cu coarnele inainte in cateva proiecte profesionale noi pe care nici un om normal nu si le-ar asuma singur si incep dieta dukan.

in afara de dieta nu-mi vina sa va povestesc despre nimic altceva, pentru ca, pe langa faptul ca fiecare neuron si fibra ale corpului meu nu viseaza decat la dulciuri si fructe, mi se pare mie, desi n-a trecut nici o zi de la decizia epocala, n-ar fi nici pe departe atat de spectaculos sa va spun ca am stat azi in sedinte pret de 7 ceasuri.

ce m-a apucat, n-as sti sa definesc, pentru ca de ciocolata, prajituri si patiserii cu siguranta nu mi s-a acrit si nici nu am ajuns in situatia de a nu mai incapeape usa. cred ca m-am visat frumoasa, am constatat ca mersul 6 kilometri pe jos zilnic nu da roade sau mi-am zis pur si simplu ca e timpul. asadar, am tras o fuga in cel mai apropiat mall, am devorat ca un capcaun 2 macarons (eram cu m., deci nici o sansa sa iau o cutie, asa cum ma gandisem initial), am mai ciugulit niste ciocolata de ici, de colo, am lins jumatate de castron de conopida cu maioneza si-am dat indicatii pretioase celor din jur asupra a ce sa-mi gateasca si la ce ore.

iar azi, cu o scarba imensa, pentru ca, sa ne intelegem, nu sunt un mancator impatimit de carne, ba chiar din contra, am ras o intreaga ferma avicola si un iaurt zero. cola zero inca mai are un gust, iaurtul asta, nu. peste elementul tarate de ovaz am sarit, desi poate ar fi ajutat la cresterea gretii.

conform programului ‘personalizat’ descarcat de pe net, mai mananc proteine vreo 3 zile, dupa care, doamne-ajuta!, voi avea voie si legume. adica, sa ne intelegem, numai proteine si legume pana in 20 decembrie … treaba e sa supravietuiesc, sa nu mor de pofta, sa nu ma usuc pe picioare, etc. si mai e si chestia cu vointa, capitol la care nu stau deloc bine.

in fine, postul asta cu siguranta nu este cea mai inteligenta chestie pe care am scos-o in ultima vreme. nici dieta de fata nu e, de altfel. dar parca merge mai usor treaba daca ma mai laud putin, ii mai fac si pe altii spectatori la incercarea asta. una peste alta, daca n-aveti chef, nu cititi. oricum o sa mai anunt eu din cand in cand cum stau lucrurile.

 

Etichete: , ,

aproape 20 de motive sa urci pe un varf de munte (si alte 50 ca sa nu o faci)

cine mai scrie pe blog inainte de plecarea in vacanta, calare pe bagaje? pai eu, cine alta, ca nu stiu cum se face, dar anul asta parca toate s-au urnit mai greu si cu mai mult efort.

oricum, ca sa nu intru in fibrilatia dinaintea plecarii, pentru ca, nu-i asa, nu ne grabeste nimeni, folosesc timpul scriind pe aici ceea ce va promiteam nu demult: cataratul meu pe gugu.

ca sa purcezi la o asemenea intreprindere, cu siguranta trebuie sa ai cateva motive serioase. vreo 20 dintre ele, cele care m-au indemnat pe mine sa o iau la drum, le-am insirat mai jos:
1. poate chiar n-ai ce face intr-un uichend si te gandesti ca daca grupul tau de prieteni o face, hai sa li te alaturi, desi pana acum ai mai promis de vreo 1001 ori ca n-ai sa te mai pui in fata aventurilor extreme.
2. poate debordezi de energie sau, din contra, ca inainte de vacanta, energia ta se afla sub 0 si iti doresti o scanteie care sa te faca sa mai duci la capat o saptamana
3. poate vrei sa-ti ‘dezvirginezi’ noul aparat foto si sa vezi de ce-i in stare.
4. poate nu te-ai mai certat de mult cu partenerul si iti lipsea un motiv bun de divort.
5. poate ai vrut sa ai cu ce sa te lauzi la birou, ca prea povesteau x si y frumos despre incursiunile lor, ba pe pietrosu’ rodnei, ba pe moldoveanu
6. poate ca demult, cand ai urcat prima data in retezat, ti-a placut suficient de mult incat sa ramai cu ideea ca privelistea din varf si frumusetile de pe traseu merita efortul deosebit al urcusului prelungit, nu tocmai la indemana unui om al carui principal efort fizic, oarecum cotidian, e mersul pe jos la birou sau, din cand in cand, inotul.
7. ti-e dor de stat la povesti in jurul focului si de mirosul proaspat de la munte.
8. n-ai mai pus demult poze ‘demonstrative’ pe feisbuc.
9. ai de ales si, datorita ignorantei, urcusul pe gugu pare floare la ureche pe langa ascensiunea pelegii.
10. ai citit si-ai auzit o gramada despre kogayononul dacic si te roade curiozitatea. de ce ar putea fi fix gugu locul ala? ce energii circula pe acolo si de unde atatea povesti?
11. daca se intampla intalnirea cu extraterestii, parca-parca ti-ai dori sa fii de fata.
12. hai ma, ca-i misto tare la munte! desi stii ca rare au fost escapadele personale care nu ti-au dat dureri de cap.
13. poate putin efort te va ajuta sa fii ceva mai in forma la mare unde, datorita companiei, te vei simti oricum ca o balena esuata.
14. decat sa stai la cheremul depresiei pe acasa, mai bine iei o gura de aer pe undeva. poate le ia ameteala si pe ele, gandurile negre si te mai lasa o vreme in pace.
15. te-a batut la cap perechea vreo saptamana, desi i-ai explicat frumos ca nici chef nu prea ai si nici starea fizica nu-ti permite.
15. poti! sigur ca poti si tu urca! ce naiba?

ei bine, inarmat cu asemenea motive si motivatii si carand cu un rucsacel nu foarte greu, ca ii lasi pe altii sa se ocupe de sacii de dormit si de cort, iti iei inima in dinti si tot curajul din dotare si incepi urcusul. si constati ca:
– la cele 90 de kilograme ale tale (care se vad, dar nu-s neaparat dezgustatoare pentru ca te si lauzi cu o inaltime bunicica), un drum din asta nu e tocmai ceea ce iti poti dori. doar ca in cazul meu e posibil nu greutatea sa fie de vina, ci comoditatea mea proverbiala.
– drumul nu-i nici macar la inceput cand tie ti s-au taiat motarele. si pana la urma ai facut totusi un efort frumusel, caci ai tinut fruntea plutonului pret de vreo 2 ore si jumatate de urcus nu tocmai usor prin padure.
– pe cand ajungi la refugiu, soarele te loveste in moalele capului si regreti padurea si toate vietatile care ti-au iesit in cale pe acolo.
– te uiti cu groaza la varfurile din jur si speri sa nu fie vreunul gugu pentru ca efortul ti se pare mult prea mare. afli ca nu e si te bucuri. pentru putina vreme insa. gugu va fi muuuult mai departe si mult mai greu de urcat.
– saua ti se pare o incercare foarte temerara si te opresti sa oftezi 10 secunde tot la 50 de pasi pentru ca iti aduci aminte de o poveste despre cum urca coco popescu si incerci sa faci ca ea. haha! la un moment dat, in pofida intaritoarelor de pe traseu (faptul ca n-am ramas cu mii de ani lumina in urma se datoreaza afinelor de pe traseu, covor in fata noastra, la care se opreau mai toti), iti vine sa-ti smulgi hainele, sa arunci rucsacul si sa ramai acolo. afara e innorat si aproape ploua, vantul bate cumva din toate directiile, dar tie ti se pare mult prea cald si mult prea greu sa-ti iei polarul.
– iti ajungi din urma co-echipierii si ii intrebi ‘incotro?’.si ei iti arata un varf care ti se pare in continuare foarte departe, un varf de pamant, absolut banal si iti zic ca-i acolo. ti-l fixezi ca tinta si-ti dozezi ultimele puteri ca sa ajungi cumva, candva acolo.

continuarea dupa vacanta, domnilor! acum incarc bagajele in masina… la buna vedere!

 

Etichete: , , , , , , , , ,

terapie

patru zile la bioterapeut si doua realizari: dorm bustean si am inceput sa spun oamenilor ce gandesc. si nu mi-a luat inca nimeni gatul. oricum nu mai am unde sa scad in ochii unora. si daca ar fi doar pentru asta, a meritat banii, dar imi place sa cred ca e mai mult de atat. astept sa vad ce se mai intampla frumos si bun.

am mai aflat si ca sunt o persoana extrem de intuitiva, doar ca intuitia asta o omor cu prea multa ratiune. si omul mi-a demonstrat-o simplu si clar. nu spun inca cum, mai am nevoie de cateva verificari.

si ca de obicei cand intalnesc in viata persoane de genul asta, raman cu o gramada de intrebari despre mine si cu ideea ca echilibrul e totul, echilibrul adica acea chestie pe care nu stiu cum se face da’ eu n-am gasit-o niciodata pana acum.

 

Etichete: , ,

constatari – 21.05

1. daca ar fi existat o gaura de soarece in care sa ma ascund atunci cand am fost laudata ‘in fata clasei’, parol ca ma bagam cu bucurie in ea. asa, am rosit frumos, am baiguit un multumesc stramb si n-am reusit sa ma bucur prea tare detoata experienta. my bad. ba mai mult, m-am mai si gandit sa-mi justific pozitia. nasoala dresura mi s-a aplicat in ultimii ani in firma asta. mai rau de atat e doar faptul ca am subscris la ea.

oricum, cand te afli intr-o pozitie din asta si se iveste ocazia sa schimbi macazul, ca uite ca s-a ivit, desi nu mai speram, tot ajungi sa te intrebi, in buna traditie romaneasca daca nu cumva e mai bine fruntas in satul tau, decat codas la oras.

2. mi se pregateste ceva. se alinieaza astrele sau se intampla altele la nivel mare, n-am de unde sa stiu, ca nu ma pricep si nici inclinatii paranormale n-am, dar undeva, adanc in mine, se ciocnesc ganduri si emotii si starea mea dospeste, pregatindu-se sa explodeze. si cand s-o inatmpla, sper sa nu faca ravagii.

3. sunt la primele 2 sedinte la mircea nedelcu. deocamdata n-am simtit mare lucru, poate si ce am simtit mi-am imaginat si, in plus, am in mine o foame pantagruelica. oare cand incep sa se vada primele efecte ale tratamentului? iar din programul egocentric pe care mi l-am impus, mai am de facut doar 2 pasi. cred ca e momentul sa pun lucrurile pe repede inainte.

4. imi place sa ma mint ca stiu sa iau decizii rapide si bune. o fac, dar numai daca e de viata si de moarte. altfel, le cantaresc pana ma plictisesc pana si eu de atata analiza. acum ma apropriu de un moment in care voi fi obligata sa aleg. si desi mi-am dorit clipa si mi-am imaginat cat de fericita voi fi cand va veni, realizez ca, de fapt, asta ma va scoate din zona de confort. si asa n-am nici un chef sa ies de acolo. e mai comod sa te plangi cum ca ai fi nefericit si sa pretinzi ca ti-e rau atunci cand, de fapt nu-i nici mai rau, nici mai bine decat in alte parti.

 

Etichete: , ,