RSS

Arhive pe categorii: Uncategorized

19.11

  1. Nu distantele separa oameni, ci comunicarea. Sau lipsa ei. Voi tine bine minte asta incepand de azi.
  2. Mi-ar fi placut sa stii sau sa conteze ca totusi, cineva, undeva, poate nu acolo unde iti doreai tu, poate nu persoana care ti-ai fi dorit, te asteapta. Asa cum esti, fara a cere nimic in plus decat simpla ta prezenta.
  3. Candva am urmarit un experiment in care unor copii li se punea un tort in fata si li se promitea o recompensa consistenta in cazul in care pret de o jumatate de ora se abtineau de la a-l atinge. Azi pot spune ca stiu exact cum se simteau pustii aceia. Ieri am fost unul din acei copii, iar azi, cand rememorez, mi se pare interesant cum abtinerea s-a derulat in acelasi timp cu recompensa.
  4. Exista teme de discutie care ma provoaca si pe care le abordez cu ceva urme de curaj (zic eu). Doar ca, dupa o dezbatere din asta, e cam greu sa mai dormi linistit sau sa iti strunesti mintea sa o ia in alta directie. Asa ca azi, oricat imi doresc eu sa ma adancesc in studiu, vezi sa nu si reusesc.
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Noiembrie 2017 în Uncategorized

 

poate

Poate ca trebuia sa ajung singura la Venetia ca sa ma pot indragosti in sfarsit si de mine… Poate chiar o sa-mi placa…

 

small talk(?)

O dupa-amiaza neasteptat de destinsa si interesanta, desi la orizont se profila o plictiseala maxima la concurenta cu rezolvat de ‘puzzle’uri mobiliare, ca inca nu-mi vine sa ma apuc sa invat pentru examenul de la anul. Discutii patimase, dar destepte si zambarete despre moralitate, despre alegeri si prioritati in viata, despre ce inseamna in mintea noastra eticheta pe care o punem adesea cuiva despre care consideram ca si-a batut joc de o alta persoana, despre posibilitatea sau imposibilitatea noastra de a ne pune in papucii altcuiva, despre trasaturi innascute si trasaturi dobandite si despre dificultatea de a le distinge ca atare. Si toate astea, pornite de la o banala rememorare a unei figuri din studentie.

Pe langa satisfactia pledoariei personale si a curgerii discursurilor, ar fi bine totusi sa invat lectia lui ‘invata sa asculti activ’ de care nu ma lovesc prima data in ultima vreme, asta pentru ca lucrurile ar fi decurs cu siguranta altfel daca cineva din grup n-ar fi sesizat intr-una din povesti o sentinta usor gratuita pe care am brodat apoi impreuna vreme de cateva ceasuri bune.

Una peste alta insa, nice, nice! Si da, una din placerile vietii mele e sa povestesc destept cu oameni care o pot face. Asta imi lipseste cu unii, asta am (tot mai rar, din pacate) cu altii.

 

de sambata

De ceva vreme ma intreb destul de insistent cum am ajuns in relatia cu M acolo unde suntem. Mai insistent, pentru ca in grupul lui sunt aratata cu degetul ca fiind o scorpie fara suflet, ceea ce e posibil sa si fiu, iar in grupul meu format din mine insami, mi se pare ca traiesc drama unei omizi care se chinuie sa se transforme in fluture, dar inca nu stie sau nu vrea sa scape de vechea piele cu care s-a obisnuit. Si pentru ca formarea asta, vreau, nu vreau, ma schimba bucata cu bucata. Plus ca tocmai ce am revazut ‘The Adjustment Bureau’ (sic!)

Raspunsul are legatura cu mine si cu asteptarile mele. Adica m-am asteptat inca de la inceput sa primesc in masura in care ofer, sa ma simt iubita sau dorita. Nu s-a intamplat. Am mai ajustat asta intre timp, dar cumva nu-i ca si cand ofer fara a astepta niciodata nimic in schimb. Mi-am dorit sa impartim in egala masura sarcini si responsabilitati,  sa dezbatem idei, sa gasim mai multe pasiuni comune in afara de coclaureala, sa invatam sa ne ascultam unul pe celalalt, sa ne straduim sa nu ne dirijam reciproc vietile, intelegand ca fiecare din noi face ce considera mai bine pentru sine, fara a fi neaparat obligat sa dea explicatii, sa construim un soi de complicitate si incredere. Mi-am dorit sa avem impreuna mai mult curaj si sa ne sustinem in a ne depasi anxietatile, sa avem momentele noastre de impreuna si momentele noastre de singuratate, sa avem, pe rand, inspiratie sa ne tinem in priza. Cumva lucrurile s-au desfasurat si sincopat pentru ca atunci cand imi doream eu companie si ajutor, n-am avut parte de ele, iar acum, cand si-ar dori el sa fiu eu mai mult pe acasa, mi se intampla sa am programul plin.

La toate astea se adauga dorinta mea de a fi uneori tinuta in brate, in pofida aparentei de om puternic pe care o afisez, dorinta de a mai fi si incurajata cand o dau in bara, nu de a fi tintuita cu reprosuri, dorinta de a fi vazuta frumoasa macar din cand in cand, dorinta de a fi apreciata pentru (putinele) lucruri pe care le fac. Noi insa parca ne cautam nod in papura. Eu nu mai am rabdare, lui ii lipseste dorinta.

Asa incat nu-i de mirare ca flacara s-a stins. Problema e ca nici obisnuinta nu mai functioneaza de asa maniera incat lucrurile sa mearga lin. Spuneam cuiva ca, daca continuam asa, mai devreme sau mai tarziu lucrurile se vor rupe.  Cat de rau imi va parea atunci de timpul pierdut? Inca n-am idee. Acum imi pare doar rau ca efortul meu de a organiza o vacanta impreuna la Venetia a fost degeaba. Voi merge singura pentru ca, din nou, a cata oara?, n-a reusit sa-si rezolve la timp ploile. Eh, ma voi bucura in liniste de timp cu mine si-o sa ma rasfat by myself in hotelul rezervat.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 Noiembrie 2017 în Uncategorized

 

ceea ce ar fi putut fi o ciorba de burta

Probabil ca nu chiar era sa murim, desi mai auzit pe ici, pe colo ca s-a mai intamplat. Dar totusi … ma trezesc acum un ceas, adica putin dupa miezul noptii abia reusind sa respir. In jur, aparent nimic anormal. Si totusi, un miros greu, de groapa de gunoi si asfalt in flacari, inecacios si fierbinte patrunde de undeva. Nah, suntem la tara, cine stie ce se petrece prin imprejurimi… Pisica miorlaie innebunita, drept pentru care, ma ridic in capul oaselor si deschid usa. Well, ma loveste un fum cum doar in iad ar putea sa fie si matza mi se agata disperata de pantalonul de pijama (ce noroc ca nu-i vara, ca nu stiu de ce s-ar fi agatat). Ma impiedic de nenumarate scaune pana sa dibui usa de la terasa, ca lumina aprinsa nu ma ajuta la nimic; nu se vede la un milimetru in fata, chiar daca, acolo unde instinctul imi spune ca ar fi aragazul, ceva arde mocnit, frumos. Mai-mai sa cred ca, uite, avem si semineu pentru iarna asta.

Reusesc nu stiu prin ce minune sa nu vars in timp ce inchid gazul, sting chestiile incandescente,  deschid orice chestie care permite aerisirea. Cuvinte de bine si sanatate mi se inghesuie pe buze la adresa celui care a … pus in scena evenimentul. Nu-i primul de gen, asa ca ar fi fost cazul sa fiu obisnuita, ma gandesc.

Si daca n-ar fi atat de trist, ar fi de-a dreptul amuzanta replica (,) ‘colegului de apartament’ care, iesit dupa o vreme somnoros din dormitor, ma priveste nervos si mustrator: ‘Trebuia sa-ti aduci aminte ca am pus burta la fiert!’ Ma intreb si acum cand am aflat eu una ca asta, de timp ce  la ora la care se intampla, dormeam neintoarsa.  But, you know, ca psiholog, puteam visa, ce naiba!

La ora asta insa, ma intreb daca 2:29 in noapte e un moment potrivit pentru un spalat pe cap. Miros ca o bucata de asfalt proaspat turnat. Nici nu-mi vine sa ma gandesc cum imi vor mirosi hainele maine. Carpe diem!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 Noiembrie 2017 în Uncategorized

 

optiuni

Greseala mea majora este ca ii tratez ca prioritati pe cei pentru care eu sunt doar o a doua, a treia sau a n-a optiune. DIn pacate insa asta sunt eu azi. Si daca stau sa ma gandesc bine, nu cred ca sunt in viata nimanui prioritatea numarul 1.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 Noiembrie 2017 în Uncategorized

 

de plictiseala

Pentru prima data dupa mult timp imi las acasa ‘ceva-ul’ de citit pe care il cam am la mine in caz ca ajung sa astept chestii,oameni sau evenimente. Si pt ca detest sa citesc pe telefon sau sa nu fac absolut nimic, invart suruburi in noptiera-puzzle de la Jysk si trag de niste concluzii, cam asa :

1.Tare mi-as fi dorit sa se amane putin iarna asta. Acum am o senzatie de meah …, n-am chef decat sa ma ascund sub plapuma si sa nu ies de acolo decat la primavara.

2. Ce povestesti totusi cu oameni cu care n-ai ce povesti?

3.Incep sa cred ca, in esenta, sunt o persoana insipida, foarte plicticoasa, un soi de planta. What should I do?

4. Si daca tot inventam jocuri logice, ce-ar fi sa punem si asamblarea unei noptiere ca puzzle de solicitat neuronii. N-ai cum sa dai gres cu asta.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Octombrie 2017 în Uncategorized