RSS

Arhive pe categorii: citadela

scurtissime – insomnii cu Primaria

CLUJUL DE POVESTE

Aseara, sa fi tot fost ceasurile 11, tasnesc din pat speriata: la poarta casei se auzea zgomot voios, un soi de harababura in surdina, daca se poate zice asa. Cu ochii carpiti de somn, scrutez intunericul si, dupa ce reusesc sa ma obisnuiesc cu obscuritatea, disting in strada un grup de siluete dand cu sapa, grebla, matura si alte ustensile asemenea. Imi trezesc si colegul de camera si il indemn sa afle mai multe informatii despre vizitatorii nocturni. Lucratori la RADP aveam sa aflu, desi nu-i legitimase nimeni, trimisi de Primarie. Curatau strada. La miezul noptii? Hmm… Da, asa se face si in vest, ori noi suntem oras european. Scopul real nu-l stiu nici azi, pentru ca singurele marturii ale trecerii lor prin zona cand au mijit zorii erau pamantul scurmat usor in strat, cateva flori rupte pe trotuar, niste buruieni lipsa la apel si… cam atat.

Acum nu stiu…

Vezi articol original 106 cuvinte mai mult

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Septembrie 2013 în citadela

 

Etichete: , , ,

o poveste despre oameni (1) sau cum sa pierzi ceva banuti

CLUJUL DE POVESTE

–  De o saptamana protesteaza astia. Si au dreptate, doamna, au dreptate! Cum sa ne vindem tara pentru un amarat de 6%? (de parca pentru un 25-30% ar fi altceva) – si-a inceput taximetristul monologul, un tip pe la vreo 40 de ani, neras si ciudat ca infatisare, greu de incadrat in vreo categorie.

N-aveam chef de vorba, dar nici sa ma cufund in propriile ganduri nu ma prea inghesuiam, asa ca l-am lasat sa continue, aprobandu-l neconvingator din cand in cand. De fapt, omul nu avea nimic impotriva RMGC-ului si a cianurilor.Pentru el, durerea o reprezenta procentul mic din aurul extras care ar fi revenit ‘poporului’. Auzise el ceva si de metalele rare, pe care le boteza dupa ureche, indie si fram, ‘ca ursul ala din poveste, doamna. Oare cine l-o fi botezat?’ si ii dadea inainte cu ele si cum am putea noi ajunge furnizorii NASA daca am…

Vezi articol original 439 de cuvinte mai mult

 

Etichete: , , , , ,

eu si-o alta palarie

pe unii o sa-i plictiseasca cele ce urmeaza, da’ tot munca mea este si tot despre scris e vorba, asa incat luati de aici povesti ceva mai putin personale, dar la fel de subiective despre cum se vede clujul prin ochii mei, mai treji sau mai adormiti.

 

Etichete: ,

escapada romana (2) – posibile regrete

daca stiam ca papa isi da demisia, fie imi prelungeam sederea la roma cu 2 zile, sa vad si eu fulgerele lovind vaticanul (ca da, au aparut si poze din astea), desi cu aparatul meu foto cine stie de grozavie de poza mai iesea, fie imi achizitionam macar o binecuvantare papala semnata de benedict sa pot face avere pe seama ei mai tarziu. asa insa, am trecut razant pe langa eveniment. si am ratat inca o data sansa de-a ma imbogati.

n-am ajuns la scara sfanta, cea pe care se spune ca ar fi urcat iisus pentru judecata lui pilat. daca stia exact despre ce-i vorba, sigur ma cara m. pana acolo, ca doar ce poate fi mai potrivit pentru o cura de slabire decat urcatul in genunchi a 100-200 de trepte. mai am si eu noroc cu discursurile mele evazive.

si-mi pare rau ca nu-s destul de erudita (ca sa fiu sincera, nivelul meu de cunostinte in ale istoriei e doar cu putin mai sus decat genunchiului broastei) sa pot sustine, indiferent de circumstante, o teorie interesanta care, desi nu-i noua, nu-i tocmai cunoscuta si acceptata si anume ca dacii nu sunt ce stim noi si ce par, de la o oarecare distanta, a fi fost. dar despre asta voi scrie intr-o zi cu soare in care voi fi ajuns sa-mi randuiesc putin ideile.

 

Etichete: , , ,

escapada romana (1) – incepem cu multumiri

m-am intors. de la o primavara frumoasa, verde, insorita si fara grijia, la ninsoare, frig si muuult gri. nasol. deocamdata nu m-am dat jos din pat, astept ca picioarele mele sa recapete o forma normala, pentru ca oricat am afirmat eu ca va fi o plimbare de voie, faptul ca m. era pentru prima data la roma a facut ca ritmul sa fie cel al unui semi-maraton sub deviza ‘sa vedem tot, sa nu ne scape nimic’. dar inainte sa povestesc ce si cum, cateva multumiri:

– lui m., pentru ca n-a protestat aproape deloc (adica nu mai mult de 10 minute) de fiecare data cand am data iama in macarons (si n-au fost putine dati si nu mi s-a parut greu sa ma imaginez gustand din fiecare culoare macar cate unul. si sa fi tot fost vreo 50 de culori) si inghetata (daca n-ai incercat-o niciodata pe cea originala, italiana, n-ai cum sa-ti imaginezi cat de buna e) si cum, ca un copil in tara minunilor, stateam cu ochii mari, minute in sir, in fata unui stand cu 200 de soiuri si imi imaginam ca as putea manca odata macar vreun kilogram;

– pantofilor mei clarks, culoare lavanda. posibil si culoarea sa fi ajutat la ceva, desi starea de spirit a fost verde clipa de clipa, dar pentru alergaturi de pe malul tibrului  pe culoarele vaticanului, de la borghese pe corso si apoi in transtevere, toate in aceeasi zi, pantofii astia n-au egal. numar de basici acumulat – una si aia mica. deeeci …. nu mai am nimic de adaugat aici.

– mcdonalds-ului. nu, domnilor, nu incepeti protestele. n-am ajuns la roma sa mananc hamburgeri cauciucati. n-o fac nici acasa. dar locul asta e ‘site for sore eyes’ daca ai avut ghinionul ca iaurtul cu fructe mancat de dimineata sa nu fi fost tocmai compatibil cu stomacul personal.

-soarelui. stiu, suna aiurea, fumat, rasuflat, melancolic, dar uite ca a facut el in asa fel incat sa intre in nori si sa toarne ploaie pe cand noi vizitam vaticanul, iar in rest sa ne rasfete si sa ne mangaie obrajii.

si cam atat deocamdata. va salut, am de revazut pozele. ma mai incalzesc cu ele ;).

 

Etichete: , ,

escapada romana – prolog

ma pregatesc pentru voyage-ul la roma. inca o zi si-am decolat. recunosc ca as fi preferat parisul, dar fie si asa, poate ca deocamdata e mai bine sa raman in ceea ce-l priveste cu gusutul vacantelor de altadata, sa nu-i risipesc farmecul pe care i-l atribui.

de data asta voi fi snoaba sau cliseista, cum vreti s-o luati. mi-am pregatit imaginea: haina verde, fular colorat, aruncat neglijent peste umar, clarksi culoare lavanda si-o unda de sensouous. si cu siguranta am sa ma incadrez in peisaj. nu stiu de ce simt nevoia asta, poate pentru ca n-am mai plecat demult in vacanta atat de relaxata si fara o lista interminabila si inamovibila de obiective turistice de vizitat. pur si simplu vreau sa revad chestii, sa ma plimb fara tinta, sa mananc inghetata si sa-mi gasesc o pereche de manusi mov. hai ca nici nu cer mult de la viata!

asa incat vreo saptamana nu mai scriu, desi, daca ma gandesc bine, imi vin acum in minte pataniile de la ultima mea escapada romana, acum vreo 5-6 ani. hai ca pe asta o mai scriu:

fontana din trevi. in mana stanga – un cornet crocant, glazurat cu ciocolata si umplut pana la refuz cu globuri colorate de inghetata: dulce de lecce, fragi, pepene galben, cele din urma cu bucati zemoase de fructe prin ele. deliciu. in mana dreapta, traditionala moneda de aruncat in fantana (oare cine culege banutii astia si cam cat face pe luna?).  zambetul larg si usor tamp afisat pe fata nu era neaparat pentru poza care urma sa mi se faca, ci mai degraba la gandul ca imediat dupa aia urma sa atac bunatatea achizitionata.

doar ca mie rar mi se intampla sa stiu instantaneu care-i stanga si care-i dreapta (you know, the other left…), iar de data asta chiar nu aveam nici un motiv sa procedez altfel sau sa ma concentrez in mod deosebit, asa incat, la momentul imortalizarii, in loc sa ridic stanga sa arunc peste umar banutul, am ridicat candida dreapta si-am dat drumul inghetatei sub privirile intrebatoare sau dezaprobatoare ale celor din jur.

iar marturia e aici: Imag313

eh, chestia ma urmareste pana azi, asa incat, intelegeti, gelateria va fi, probabil, primul meu popas in orasul celor 7 coline si cred ca asta am visat din ziua in care am achizitionat biletele de avion.

cat despre restul pataniilor si, de ce nu, altele noi, v-oi povesti altadata. dar pana atunci, ‘arrivederci!’ 😉

 

Etichete: , ,

nu stau degeaba

ma laud. oarecum. de fapt vreau sa spun ca am mai produs si asta , adica un post despre arta stradala clujeana, denumita de unii ‘vandalism’. deci nu stau degeaba :).

 

Etichete: ,