RSS

Arhive pe categorii: ceva zgomot pentru mai nimic

de-a valma

air_de_paris_2

1. De fapt cred ca mi-am primit de ceva vreme raspunsul la intrebarea care ma rodea. Si, din pacate, nu-i cel la care speram (da’ nici n-am vreo confirmare, ce-i drept. Ca nu-s confruntativa decat cu aia pe care, dintr-un motiv sau altul, nu-i am la suflet). Prinsa fiind de cuvinte, am trecut cu vederea ca pentru unii, poate pentru majoritatea, faptele vorbesc, ambalajul fiind o chestie secundara. Si-am uitat ca unii oameni se poarta frumos cu tine si cu toata lumea fara vreun motiv special, ci pentru ca asa sunt ei (uite unde duce biasarea indusa in copilarie). Asa incat o vreme am fost … lost in translation.

Ceea ce imi ramane in situatia de fata e fie sa o las balta (dar la naiba, ma simt mult prea bine ca sa o fac), fie sa ma bucur in continuare de experienta (care, dupa cum ziceam, pare a fi doar in capul meu. Si nu, nu e semn de boli psihice 🙂 ). E drept, ar mai fi si varianta cu cerutul de feedback. Dar cand exista 50% sanse sa nu-mi convina raspunsul, zau daca nu imi bag picioarele in el de feedback.

Asa incat, dear, atat din pacate, cat si din fericire, mergem inainte! O sa continui sa(-ti) zambesc! Cu tot ce inseamna asta pentru mine.

2. M-a apucat ‘rasfoitul’ de poze. Si le-am gasit pe cele de acum 10 ani, de la Paris. Ultima vacanta cu R. Nu-mi aduc aminte sa fi fost teribil de fericita atunci, dar, in naivitatea mea, mi-era bine (si, btw, nu avem niciun rid si nu imi intrase inca in cap ca numai din profil stanga si indepartat pot arata decent in poze). Lucrurile alunecau calm si in liniste, timpul trecea nebagat in seama, grijile pareau atat de departe, mintea si sufletul erau bureti, acumuland setos informatii si senzatii . Crepes cu inghetata, migdale si capsuni in Montmartre, plimbari alene pe stradute desprinse parca din alt secol sau prin piatete prin care stiam ca ajunsesera candva Ionesco si Eliade, stat la soare, inconjurata de copaci tunsi patrat, cu orasul la picioare, jucat de-a v-ati ascunselea sau de-a ecoul prin labirinturile suprarealiste ale metroului, povesti cu buchinisti in cautarea unei anumite carti, mediocra de altfel, de la Decouvertes Gallimard, suveniruri la conserva cu aer de Paris, rataciri prin muzee in incercarea de a intelege de ce de fapt Toulouse-Lautrec e mai bun decat Van Gogh, doar ca nimeni nu stie asta, uluiri de cate un ceas pe langa fantana Stravinsky. Well, cred ca e timpul sa incep sa vad de un bilet de avion catre incolo. Asa, in cautarea timpului pierdut.

3. Ma straduiesc sa gandesc pozitiv legat de viata mea la tara. Doar ca lately nu prea mai iese. Si asta pentru ca o gramada de lucruri au fost lasate la voia intamplarii. Hornul n-a fost inaltat suficient, asa incat fumul intra in casa, in haine, in par, in dulap si pe unde mai doreste el. Gresia a fost pusa dupa principiul unsului sandwichurilor ca asa mergea mai repede, vopseaua anti-mucegai a disparut inainte sa fie data pe perete, ca doar la ce bun sa mai incarci peretele and so on. Sunt adepta ideii ca daca stii ca exista o probabilitate destul de mare ca un anumit eveniment sa se intample, pregateste-te pentru el. Ca-i mai sanatos. Si nu in sensul de hai sa ne gasim un loc bun, sa vedem cum se intampla. Se pare insa ca gandesc mult, panicard si prost.

4. Asa, si ma enerveaza ca toate ideile mele bune si unice si geniale si inspirate puse la bataie pe Clujul de poveste au inceput sa fie copiate. La 2 ani distanta, ce-i drept, dar totusi. Caci ce-mi vad ochii zilele astea: articol despre muzeul bivolului din Mera, periplu prin curtile interioare ale orasului si inventarul grafittiurilor urbei. Mai sa fie! Deci avem aici, spre stiinta generatiilor urmatoare, un exemplu clar, si anume al meu personal, de ce inseamna sa renunti inainte de vreme. F..k, f…k,f…k!

 

Despre ‘Micul print’ si oameni

Cat de mult imi placea ‘micul print’! Imi mai place si acum si de fiecare data cand iau cartea in mana, ma invadeaza, aproape instantaneu, o stare de bine. Si totusi … Nu stiu de ce am impresia ca volumul lui Exupery a devenit un al doilea ‘Alchimist’. Ma trece un fior la gandul ca x, acel x pe care ma straduiesc sa nu-l detest pentru ca, nu-i asa, mi-am propus sa nu mai gandesc rau de ceilalti, sau acel x pe care il consider analfabet, ‘streetwise’, ca nu-mi vine acum in minte un echivalent rezonabil, dar tot analfabet si superficial, isi pun emblema in piept faptul ca au citit si adora micul meu print. Ma gandesc cateodata ca exista carti pe care ar trebui sa aiba voie sa le citeasca doar aceia care dau dovada de suficient creier sau suflet pentru a o face.

Mda. SI acum am devenit micul Hitler al cartilor. 😦

 

care-i treaba cu cititul

Mi se pare teribil de interesanta si amuzanta deopotriva situatia in care un individ care promoveaza lectura are mari lacune in ceea ce priveste scrierea corecta. Infinitivul la el e mereu insotit de dublarea i-ului din coada (ca doar e un i care se aude tare, deci trebuie sa fie ceva schema cu el). Si daca s-ar fi intamplat o data, ziceam ca, nah, i-a scapat, ca doar se intampla si la case mai mari, dar nu, treaba se repeta. ‘Numarul de telefon al Oanei’ e o traducere a ‘numarul de telefon al lui Oana’, chestie pe care o mai auzi intre prieteni, dar nicidecum la un om care se doreste un exemplu in materie de cultura. Ce vreau eu sa spun sunt mai multe lucruri de fapt:
1. cum naiba, daca citesti atat de mult pe cat pretinzi, chestii gramaticale sau de exprimare banale, scolaresti, n-au reusit sa se prinda de tine?
2. daca te erijezi in promotor al culturii, invata sa scrii si nu te ascunde in spatele unor scuze din categoria ‘asta e prima versiune, necorectata’…
3. Suntem de tot rahatul daca inghitim asa ceva. Inseamna ca ajungem din nou la forma fara fond acolo unde nu ar fi cazul de asa ceva.

Una peste alta, teama mi-e ca, in loc sa citim, ne facem doar poze cu carti. Sa dam bine…

 

Etichete: , , ,

m-a facut mama … organizator de evenimente

Mi-a iesit si ma laud. Organizat eveniment in conditii nu foarte prielnice, scos iepuri din palarie, adica idei de promovare pe banda rulanta, trimis oameni sa sadeasca samanta si … ei bine, a iesit evenimentul. Cam 200 de participanti, 2 vorbitori grozavi si un organizator, adica moi, extraordinar :). Ziare locale si televiziune, bifate si prezente.

Asta ne poate spune noua ca, pe undeva, zace aprope mancata de molii, o stofa de manager, daca manager este cel ce se ocupa cu organizarea. Ca de lider nu stiu daca se pune problema, neavand eu o prezenta prea charismatica, asa, in general. Dar nu disperam, pot fi cumva repusa in circuit. Treaba e sa am mana de lucru la dispozitie pe care sa o folosesc pentru chestiile marunte care-mi displac. Nici nu cer mult, nu? Pentru ca toata vanzoleala asta, in ansamblul ei, imi place si imi prieste.

Am avut emotii? N-am idee. As inclina mai degraba sa zic ca le-am mimat destul de bine. De fapt nu cred ca am avut emotii prea des in viata. Mai degraba nelinisti si orgolii, dar sunt aproape convinsa ca nu-s sinonime. M-am gandit vreo clipa ca n-o sa iasa? Da, dar aveam pe cine sa dau vina :).

Una peste alta, am facut treaba buna si am aratat ca pot. Cui exact? Mai ales catorva prieteni care oricum credeau in mine. In rest? Hmmm, ar mai trebui sa investesc intr-un banner cu Clujul de poveste, in sigla si … ma mai gandesc, dar cu toate cheltuielile de pana acum le-am suportat din bugetul personal, zau ca simt o mare usurare, mai ales la propriu. Si mai cred ca n-ar fi rau sa-mi caut un sponsor. Dar genul asta de cersetorie il detest.

 

din nou ‘Survivor’

Stiu ca empatia nu-i tocmai punctul meu forte, mai stiu inteligenta mea emotionala n-a mai fost unsa de ceva vreme (adica scartaie, domnilor), iar la capitolul socializare …, ei bine, imi iese dupa un timp, caci n-am simtit decat foarte rar nevoia sa ma bag eu seama intr-un grup de oameni pe care nu-i cunosc (desi nu ma deranjeaza chiar deloc sa ma bage ei in seama 🙂 – atat de previzibil ). Imi rezulta mie, deci, ca n-as avea ce sa caut la ‘Survivor’, desi candva imi doream teribil sa ajung acolo. De fapt, nici n-as sti sa spun ce-mi place la jocul asta. Probabil ideea de insula aproape pustie, salbaticie, relativa liniste (daca stau sa ma gandesc, la seria din savana nu m-am prea uitat), pentru ca, altfel, e un joc de strategie (which I hate) si-o teribila prefacatorie.

 

reminder

Nu scriu acum pe larg pentru ca nu ma simt in stare, ultima saptamana fiindu-mi o alergatura continua, dar mi-as dori mult sa nu uit prea curand de drumul la Viena de ziua mea, de cursul de creativitate si inovatie la care merg zilele astea, o chestie mult mai tare decat lasa numele sa se inteleaga, cu un trainer cu care ti-ai dori sa petreci cateva zile doar povestind vrute si nevrute si pe care ti-ai dori sa-l regasesti de cate ori ai nevoie de o idee buna si de o picatura de inspiratie, Ionut Tarcea pe numele lui si de toate filmele pe care mi le-am propus sa le vad acum, ca Saptamana de Constientizare a Creierului mi-a deschis apetitul.

In plus, voi luati-o cum vreti, dar eu, una, chiar nu vreau sa uit cat de speciala sunt. Poate in cercul unor oameni super destepti nu-i mare lucru de capul meu, poate ca la mine in birou unde-s singura femeie si fiecare din cei din jur simte nevoia sa isi arate masculinitatea si superioritatea cu fiecare ocazie nu ma simt al naibii de confortabil, poate ca exista unii mai amuzanti sau mai spirituali decat mine, dar sa fiu a naibii daca nu sunt cu adevarat deosebita si merit sa-mi aduc aminte de asta in fiecare f***g zi din viata mea de azi incolo!

 

intamplari … intamplatoare?

Ma minunam recent de cate i s-au intamplat unui bun prieten in decursul unui singur an. Practic i s-a schimbat viata de vreo 214 ori si nimic din ce isi planificase nu a mai fost valabil de la un moment dat. Ma bucuram in sinea mea ca nu sunt in pozitia lui, dar uite ca semnul lui Uranus (sau al cui o fi) isi manifesta influenta si asupra mea. Nu neaparat ca as crede in zodii, stele si alte cele, dar … mai stii?

Dar despre ce-i vorba de fapt? Mi-am inceput anul intrebandu-ma ce m-a facut sa primesc in casa si in anturaj oameni cu care simteam ca am destul de putine in comun si care au inceput sa arunce gratuit in stanga si in dreapta cu substante maronii dubioase si al naibii de urat mirositoare. Am inteles atunci ca, pentru a cunoaste oameni noi si pentru a-ti primeni lista de prieteni, e nevoie sa faci loc noului si sa renunti la lucrurile vechi mancate de molii si de orgolii. Si important e sa te inconjori nu de ‘wannabes’ si de parveniti, ci de oameni cu aceeasi stofa ca si tine. Si am mers mai departe fara sa sufar din cale-afara.

La foarte scurt timp dupa revelatia asta, am mai trait dureros una: e greu, daca nu imposibil, sa arati oamenilor perspectiva ta si sa ii determini sa creada in ea atunci cand ei sunt setati sa vada lucrurile in cu totul alt fel. Si daca mai ai nesabuinta sa te opui curentului, ajungi in posturi ingrate. Credeam ca discutiile deschise si clare pot rezolva o sumedenie de lucruri, dar se pare ca ele pur si simplu nu se intampla la timpul potrivit. Sau, mai bine zis, nu se intampla la timpul potrivit pentru toate partile implicate. Fiecare are realitatea proprie care nu-i mai putin adevarata sau mai putin buna decat realitatea celuilalt, doar ca, personala fiind, are acel ceva care ii ofera o putere mai mare in ochii detinatorului ei. Ma deranjeaza atunci cand ipotezele de lucru si instructiunile se schimba de la un moment la altul, iar in secunda in care afli noile premise, e deja cam tarziu pentru a mai schimba ceva. Asta a fost momentul caruia-i zic eu ‘diavolul si puntea’.

Si cum doua lucruri urate se intamplasera deja, conform zicalei populare, mai trebuia sa mai vina unul, ca sa fie triada completa si sa scap de ghinion. Ei bine, s-au intamplat doua. Hmmm… dubios.

In urma cu o saptamana, performam la un atelier de teatru de improvizatie la care participam saptamanal de prin noiembrie. Imi placea teribil chestia asta pentru ca era momentul in care dadeam afara din mine o cantitate impresionanta de energie si traiam cu senzatia ca se intampla lucruri spectaculoase in interior. Mai mult, fuseseram informati ca acolo e, de fapt, laboratorul fiecaruia dintre noi, laborator sigur in care suntem liberi sa experimentam orice stare sufleteasca si actiune ne trece prin minte sau ne vine la indemana si unde nu aveam sa fim judecati. Pentru ca tocmai de aceea ne aflam acolo: sa dam frau liber necunoscutului din noi. Si n-a fost tocmai asa. Pentru ca performance-ul de care va vorbeam consta in a-l face pe partenerul de experiment, legat la ochi, sa traiasca interior si sa inteleaga o scena, orice scena (important de retinut), pe care aveam sa ne straduim sa i-o reprezentam. Cu alte cuvinte aveam libertatea de a-i sugera prin gesturi, atingeri, sunete sau orice altceva care sa nu fie vizual sau vorbit o intamplare. Idee mai buna decat scena rastignirii nu mi-a venit, parandu-mi mie si usor de realizat si extrem de sugestiva. Si dupa umila mea parere de IT-ist ingust la minte, mi-a si iesit treaba destul de bine, desi avertizasem publicul si coordonatoare ca, in cazul in care vor considera exagerata idee, sa ma opreasca oricand. Nu s-a intamplat asta, dar e drept ca lumea a cam amutit, iar la final echipa mea s-a ales cu o mustrare in toata regula. In fine, am inghitit cam nelamurita hapul amar, dar nu mi-am imaginat ca acela ar putea fi un motiv suficient de puternic pentru a desfiinta grupa. Si totusi asta s-a intamplat. N-as putea baga mana in foc ca motivul de baza e cel descris mai sus, dar zvonurile cam asta sugereaza. Incerc sa le ignor, dar deocamdata nu-mi prea iese.

Capac, imi ajunge la ureche azi, nu tocmai intamplator (ca nu-i intamplator cu siguranta faptul ca prietena mea cea mai buna a aflat despre asta), ca fostele partenere de blog au pus la cale o intreprindere similara, asa, in ciuda p…. Sigur ca fiecare e liber, mai ales pe net, sa faca exact ceea ce-si doreste, la dimensiunea si calitatea pe care o poate sustine (si, dupa cum spuneam candva, loc e destul pentru toata lumea sub soare, hidosi si frumosi, limitati sau destepti). Urat este insa ca au preluat fara nici un fel de scrupule o idee care mi-a apartinut in intregime si un proiect pe care l-am pus pe picioare in mare parte prin eforturi proprii. De unde deduc nu doar ca ideea mea initiala e una buna, ci si ca nu-s atat de ingusta precum ma picteaza unii. Atat timp insa cat m-ai manjit de sus pana jos cu toate cate ti-au venit la gura, intr-o maniera in care poate doar la usa cortului mai intalnesti, ce te-ar mai putea determina oare sa furi ceva, fie si o idee (la care provenienta e greu de verificat, ce-i drept) de la un om pe care il detesti atat? Probabil insa ca vor avea suficient orgoliu, cel putin una din ele sunt sigura ca are, incat sa ii dea o alta tenta decat cea pe mi-am dorit sa i-o imprim eu comunitatii initiale.

Hmmm, una peste alta eu personal sper ca sirul intamplarilor ciudate sa se fi sfarsit aici, cel putin anul acesta. Dar niste trebi inca nu le-am lamurit-o pe deplin:
– ce-a vrut universul sa-mi spuna mie cu toate acestea adunate, in afara de mesajul explicit c-as fi un sac de frustrari si orgolii carat in spate din motive necunoscute? (chiar daca ar fi asa, te pune cineva sa stai in preajma mea vreo 7 ani? bine macar ca nu-s urata. sa fi vazut atunci frustrari … =)) )

 

Etichete: , ,