RSS

Arhive pe categorii: radiografia unei stari

lucruri de zis

Lucruri de zis:
I. Interesant ce raspunsuri dam atunci cand suntem intrebati care sunt lucrurile importante pentru noi intr-o relatie, indiferent de natura ei. Si, mai mult de atat, ce si cat din ceea ce afirmam ca ne dorim sa primim este si ceea ce oferim. Pentru ca, de multe ori, cred ca aici intervine o ruptura, provenita poate din simplul fapt ca nu ne percepem pe noi insine tocmai asa cum suntem.

Hai s-o luam asa: primul cuvant care imi vine in minte cum ca ar fi important, e comunicarea. Si da, e minunat cand gasesti oameni cu care sa ai ce povesti. Dar hai sa nu uitam cateva aspecte:
1. Povestile sunt, in general, bidirectionale. Cele mai bune sunt cele in care apar opiniile diferite, sustinute si argumentate. Nu cred ca e fair sa asteptam de la ceilalti sa vina ei cu povesti interesante sau cu idei si propuneri de polemici. Suntem capabili sa sustinem, pe baza cunostintele pe care le avem, o discutie in contradictoriu, fie ea si doar de dragul argumentarii? Suntem capabili sa avem o opinie, nu o parere? Si daca azi nu suntem apti sa ducem o asemena discutie, facem activ ceva pentru a schimba situatia? Daca nu, de ce am considera comunicarea un element important al unei relatii interumane? Doar pentru ca am preluat de undeva chestia asta sau pentru ca ni se pare ca daca cineva e vorbaret, asta ne scuteste pe noi de gandit?
2. Profunzimea unei relatii, stabilitatea ei, increderea pe care o castigam in celalalt sunt date de masura in care cei implicati comunica onest, autentic lucruri despre ei, despre ce sunt, atat pe plan rational, cat mai ales pe plan emotional, despre ce stiu, ce pot, ce isi doresc, ce simt si, la fel de important, despre ce vor sa devina. In ce masura suntem capabili sa facem noi insine asta? Daca punem pret pe comunicarea reala si nu pe vorbit, cred ca ar fi bine sa ne gandim daca suntem apti si dispusi sa lasam la lumina vulnerabilitatile noastre si sa ne asumam constient, in fata unui numar redus de persoane pe care le consideram semnificative, propria umbra.

Si pentru ca ma numar printre cei care sustin comunicarea ca fiind esentiala in relatii, chiar am de gand sa meditez la toate astea, tocmai pentru ca stiu despre mine ca nu sunt in punctul in care sa pot vorbi cu ceilalti asa cum imi doresc.

II. Ma gandesc ca unii oameni, mai exact aceia care isi infraneaza trairile, se hranesc sufleteste din emotiile celor din jur, fie ca doar le observa, fie ca le provoaca. Un soi de psiho-vampiri de-ai lui Peseschkian, dar intr-un alt registru, mai subtil, mai rational. Treaba este ca de hrana asta, emotionala, toti avem nevoie. Si atunci nu mai bine traiesti the real deal, decat sa bagi in tine surogate pe care doar le vezi, nu le traiesti efectiv?

III. Am auzit recent, si nu de la o singura persoana, ‘Nu mi-e frica de nimic!’ Hmmmm, zau? Si atunci de ce nu faci diverse chestii? Pur si simplu sa faci. Nu neaparat negandit, nu neaparat fara un plan, dar sa faci! Ce te impiedica sa fii spontan, de exemplu? Ce te impiedica sa experimentezi lucruri? Ce te impiedica sa iti asumi ceea ce esti? Ce te impiedica sa afirmi din toata inima ‘asta vreau’? Ce te impiedica sa zici ‘azi las lucrurile sa mearga de la sine’? Ce te impiedica sa-ti formulezi un vis? Ce te impiedica sa vezi viata fara ‘daca’ macar pentru o zi? Ce te impiedica sa cauti sau sa provoci un echilibru sau un dezechilibru care sa te faca fericit? Ce te impiedica sa gasesti solutii pentru a ocoli piedici sau pentru a intelege ce ti se intampla? Mai ales ce te impiedica sa recunosti ca ai gresit-o si sa-ti iei viata de la capat? Doar nu iti e frica de nimic, nu?

Si-ar mai fi de zis lucruri, dar mai las si pe maine. Azi poate totusi reusesc sa adorm.

 

patetisme. probabil ultimele

Gata! Timpul din clepsidra s-a cam scurs. Poate mai sunt niste firicele mici, dar … ca si cum n-ar fi. In fine, important e ca azi, intr-o jumatate de ora care-a valorat cat ultimele trei saptamani la un loc, ti-am spus mult din ceea ce am avut in minte, indiferent cum a sunat. Mai putin faptul ca (desi nu stiu cum se vad lucrurile in sufletul tau, deci vorbesc doar in numele meu) eu cred ca in viata ne intalnim atat de rar cu ceea ce mi se pare mie ca avem noi, incat atunci cand se intampla, merita tot efortul de a avea grija de chestia asta si de a extrage din ea hrana pentru minte si suflet.

Cat despre dozele mici si amanari, n-am sa zic decat atat:

3 lucruri THE MOMENT AFTER IT’S MISSED!!!!!!!

In alta ordine de idei, nu pot sa nu ma gandesc ca pentru mine asta pare a fi fost a doua sansa. Oare viata ne-o mai acorda si pe a treia? De ce ar face-o?

And btw, imi pare rau ca nu ti-am zis pana azi niciodata direct ca te iubesc. Caz tipic de ghinion…

 

nighty-night

O noapte productiva. Citit cam 3/4 din ABC-ul psihopatului de succes. STim acum ca aproape avem un caz si ca interesul pentru subiect creste. Noroc ca avem si teste, sa ne putem lamuri. Si mai avem si o lectura interesanta pe care n-o sa mai apuc sa o duc cu mine in vacanta pentru ca, daca n-o sa pic rapusa de oboseala, o dau gata pana duminica. Si cum somnul nu si nu, pe la 3 si ceva dimineata am facut ochi si am dat de un film pansament pentru starea mea de spirit. ‘Worlds Apart'(Enas Allos Kosmos) ii spune si e grecesc. Sau, ma rog, greco-europeano-canadian. Un soi de sirop, dar suficient de trist si cu cateva replici bine scrise ca sa para intelectual si sa ramai cu cate ceva de rumegat dupa el. Nah, mi-a picat bine, chiar si plansul de dupa. Ideea cu a doua sansa imi place. Sa fim doar suficient de curajosi si constienti incat sa o luam pe drumul asta. Si sa intelegem ce e ea si cum ar trebui tratata.

 

reminder

mda… Urgent de citit ‘ABC-ul psihopatului de succes’ si ‘Intelepciunea psihopatilor’! Cred ca ar fi niste lecturi mai mult decat instructive in momentul de fata.

Ma simt ca si cum as umbla pe tocuri pe creasta Fagarasului sau in slapi pe banchiza polara.

si numai asa: ‘Guernsey’, ha?

 

Si cand vine in sfarsit si noaptea aia in care reusesc sa adorm, apar cosmarurile. Lungi si apasatoare. Fara raspunsuri prin ele. Doar cu framantari si imagini aruncate ‘in my face’. Si ma trezesc tot in lacrimi si tot fara aer, ghemuita intr-un colt de pat ca un iepure fricos, intrebandu-ma de ce se intampla toate si ce as putea sa fac. Nimic, nimic nu pot face! Doar sa accept ca asa stau lucrurile si ca nu contez de fapt cu adevarat pentru nimeni. Si ca oricat mi-as dori sa ma vad cu el, sa-i vorbesc si sa-mi vorbeasca, sa-l simt, poate e mai bine sa nu.

Doare? Da, enorm. O singura data in viata a mai durut asa, dar atunci era dupa 11 ani de relatie. Si ma straduiesc din rasputeri sa imi aduc aminte de momentele care m-au umplut sufleteste de liniste si de bine si care m-au facut sa cred ca totul e posibil. Daca nu voi reusi sa le pastrez in mine, cu toata frumusetea lor si cu toate cate le-am castigat din ele, am pierdut esenta si, probabil, lectia. Iar teoria mea ca emotiile merita traite din plin se va duce de rapa. Si, o data cu ea, am sa ingrop indefinit si nu se stie cat de adanc capacitatea mea de a ma deschide si de a darui neconditionat.

 

believe it or not?

Nu ca n-as fi avut in cap piesele de puzzle, dar stiti si voi cum e, sunt zile cand partile nu se leaga sau in care ti se pare ca imaginea mare n-are nimic de-a face cu ce vrei tu sa vezi. Azi dimineata insa s-au legat coerent, dar intr-o forma neasteptata si dureroasa. Imi doresc mult ca scenariul sa se infirme, pentru ca in caz contrar as purta, emasculant si umilitor, o buna bucata de vreme in mintea mea eticheta de proasta gramada, iar el ar primi-o pe aia de psihopat. Desi, realitatea ar fi doar ca eu am fost incredibil de indragostita (si sunt in continuare, doar ca nu mai conteaza), iar el, nespus de calculat si de bun strateg.

Oricum, daca lucrurile stau asa cum mi le imaginez eu azi, probabil ca e cea mai dureroasa si urata lectie pe care mi-a servit-o viata pana acum.

 

micro-expresii

Discutie interesanta despre micro-expresiile umane si despre modul in care ne influenteaza felul in care il percepem si intelegem pe celalalt, modul in care suntem atrasi sau respingem oameni.
De exemplu, cand simti sau iti spui ca ai intuit o minciuna, micro-expresiile astea
ti-au vorbit deja despre ea. Si le vezi, doar ca in prima faza nu e neaparat un proces constient, iar pentru a deveni constient necesita ceva exercitiu. Am inceput ‘antrenamentul’ deja. Hmmm … Am incercat apoi sa imi explic ce am vazut de vineri incoace. M-am ingrozit! Is it all just a lie?