RSS

cate biblioteci am mai vazut prin casele noi

Imi aduc aminte ca prin facultate m-a intrebat o colega cum de pot sa tin carti in dormitor (de fapt erau raspandite cam prin toata casa, plus ca, nasol, dar aveam o biblioteca, si nu mica (sic!)). Intrebarea m-a lasat interzisa pentru ca n-o intelegeam. Mi se parea normal asa, cu ele langa mine. Si nici nu puteam sa inteleg cum e aia student (mai ales la Litere) sau intelectual cu mai putin de 10 volume in toata casa (si mai lasati-ma in pace cu tableta pe care poti descarca mii de carti). Intre timp, mi-am tratat problemele de intelegere. Cu imaginatia a mai ramas ceva: ceea ce nu-mi imaginez nici azi e cum ar fi sa traiesc eu fara ele.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 21 septembrie 2016 in Uncategorized

 

20.09.2016

O fi depresie, desi trista nu-s. Singura chestie e ca mi se pare aiurea si lipsit de sens cam tot ce fac. De abia astept sa ajung acasa, sa-mi iau cartea de calatorii in mana si sa citesc pana imi cade capul in piept. Si dup-aia sa visez frumos.

La dracu’! Ceea ce imi doresc acum, mai mult decat orice, e sa gasesc omul cu care sa plec la celalalt capat de lume, indiferent unde s-o afla el. Adica omul care sa-mi spuna ‘las ca ne descurcam noi cumva’ si in care sa am incredere.  Si sa nu mai fac, o vreme cel putin, IT.

Deocamdata traiesc cu senzatia ca incerc sa intru print-o usa care nu ma incape. SI mi-e si lene si frica sa sparg cadrul sau sa caut alta usa ori o fereastra.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 20 septembrie 2016 in Uncategorized

 

ne dati ori nu ne dati?

Sunt convinsa ca pana pe la 1 octombrie o sa mai aud si o sa mai auda si altii discutii despre ‘e bine sau rau sa dam bani pentru Cumintenia pamantului’. Azi s-a intamplat ca o discutie de gen sa se intample la mine in birou. Lumea, marea majoritate, n-a donat (11 din 13).

Unii considera ca exista cauze mai bune pentru care sa militeze si contul carora sa-l ingroase. N-am nimic impotriva, dar macar de-ar fi adevarat ca intr-adevar dau periodic niste banuti pentru un copil bolnav de cancer, un batran fara adapost, niste pitici care n-au unde sau din ce sa invete. Tot respectul daca se intampla. Sunt convinsa insa ca aceste contributii, facute in nume personal, pe langa a ne face pe noi sa ne punem o tresa pe umar si sa dormim foarte impacati, nu ajuta neaparat pe termen lung. Sunt convinsa insa ca pusul mana de la mana pentru o cauza e o actiune cu orizont mai larg si mai indepartat.

Altii spun ca prefera sa vada ca in tara asta se construiesc spitale si scoli. De acord, dar pana sa ajungi acolo trebuie nu doar sa intelegi necesitatea unor asemenea institutii, ci si faptul ca tot tu, indirect, ce-i drept, va trebui sa le faci si mai apoi sa ai grija de ele. SI, mai mult de atat, bazele lor trebuie sa fie sanatoase: medici pentru care spaga sa nu fie un mod de viata, asistente care sa-ti dea la timp medicamentele prescrise sau care in sala de operatie nu-si permit sa comenteze diverse despre pacientul aflat pe masa.

O a treia categorie spune doar ca e o campanie care nu i-a convins, fara sa dea un motiv concret. Il deduc eu, desi nu-i decat o presupunere: nu s-au identificat cu cei care au afirmat ca ‘Brancusi nu e al meu, Brancusi e al nostru’. E greu sa te identifici cu ceva ce nu te reprezinta. Dar de aici rezulta o concluzie mult mai dureroasa: nu stim de fapt ce inseamna elita intelectuala, n-avem nici urma de dorinta de a intelege ce inseamna asta.

Si sa nu-i uit pe cei care sustin ca statul singur ar trebui sa faca efortul. Aha, aha, si cine e statul asta? Nu tot tu sa fii acela, dar asa, diluat, atat de diluat ca nici nu-ti mai dai seama? Cred ca e de apreciat faptul ca ti s-a lasat optiunea de a dona si nu ti s-a bagat direct mana in buzunar.

Asadar, nu-i problema, scuze exista.

De ce-am donat eu pentru Brancusi:

  • pentru ca, desi timida, campania mi-a placut. M-a facut sa ma simt parte dintr-o comunitate in care ma simt confortabil, care imi spune ceva si cu care impartasesc ceva. Printre altele, indraznesc sa zic, un anumit tip de educatie;
  • pentru ca sunt convinsa ca civilizarea unei natiuni incepe greu si se face cu pasi mici. Iar donatul pentru o lucrare de acest gen inseamna, dupa mine, civilizatie si apartenenta. Ceea ce noi mai degraba nu avem. Si am dat dovada rarisim ca am avea.
  • pentru ca, desi Brancusi si-a negat la un moment dat radacinile (nu scoateti din context intamplarea!), pentru mine este printre putinii artisti universali pe care ii au romanii. Si nu vad de ce nu ne-am mandri si noi cu asta? E de preferat sa-i lasam pe altii si mai apoi sa comentam ca, vai, uite cum si-au permis sa si-l insuseasca?
  • si nu in ultimul rand pentru ca sunt convinsa ca, aceasta campanie isi doreste sa reproduca, la o scara mai larga ceea ce, de fapt, se intampla in mod normal la scara familiala.

 

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 19 septembrie 2016 in Uncategorized

 

16.09.2016

is-quentin-tarantino-directing-2016-c0f7f

Am vazut pe undeva (pe unde altundeva decat pe fb?) o poza la care comentariul era ‘Cine naiba a regizat 2016? Quentin Tarantino?’.   Nu pot fi decat de acord. SI stiu ce spun, ca doar sunt fan. Anul asta a condensat pana acum pentru mine tot ceea ce nu mi-am inchipuit ca as vrea sa traiesc ca experienta, plus niste experiente pe care le-am tot amanat, ca stiam eu ca n-or sa ma incante prea tare, plus lectii din care ar fi trebuit, cred, sa invat una-alta. Si zau daca n-a fost sange pe pereti. La propriu si la figurat. Aha, si sa nu uit de o vacanta de vis in Mexic, prin ianuarie, asta bonus de inceput de an, ca sa imi tina cumva moralul pe linia de plutire pe parcursul anului. Ca sa fie clar cat de grava e situatia, aflati despre mine ca am ajuns sa citesc horoscoape, sa aflu cand se termina o data toata tarasenia. Asta in conditiile in care n-am mai pus mana pe asa ceva de la 1900, toamna.

Si pentru ca vorbeam de lectii, cred ca la cata rabdare mi-am cultivat anul asta, puteam sa imi deschid un magazin sa vand lumii, sa ma declar mic producator si sa cer subventie,  puteam sa dau si la export, productia fiind mult peste asteptari. Acum, daca ma gandesc la rece, nu stiu daca am chiar invatat temeinic lectia rabdarii, ca inca bat marunt din picior si ma imbufnez daca cineva intarzie 10 minute sau daca altcineva bate campii, dar de pus in practica stiu ca am pus-o, mai de voie, mai de nevoie si de vorbit cu mine parinteste ca sa imi schimb mindsetul am vorbit de mi-a pierit glasul.  Da, chiar si cu voce tare, pe strada. Noroc ca merg mult cu masina.

Ca sa zic asa, am depasit demult limita de confort, asa de demult ca nici n-o mai vad, iar in curand am sa uit ca exista sau voi lesina de oboseala pentru cateva luni. Dar mai stii, poate ca tot raul e spre bine. Oricum, un lucru e cert, astept 01.01.2017 ca pe Sfintele Moaste. Dar cu rabdare. Cu multa rabdare🙂.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 16 septembrie 2016 in Uncategorized

 

15.09.2016

De fapt ce-as putea scrie? Ca astept niste analize? Medicale. Ca inca o saptamana o sa ma perpelesc facand supozitii despre ce ar putea fi cu mine si ce as putea sa fac mai bine de acum incolo si pentru cat timp?  Ca, fir-ar sa fie, viata e chiar scurta? Ca acuma ma intreb de unde mi-a rezultat ca as fi desteapta, de timp ce acum vreo 6 ani spuneam, hohotind de plans, ca tot ce vreau eu sa mi se scrie pe piatra de mormant e ca am fost o femeie frumoasa? Ca acum habar n-am ce-as vrea sa scrie, nu ca ar exista o varianta de preferat , de timp ce tot esti oale si ulcele? Asa, si?

Mda, pai nimic.

Indiferent de rezultat, bun sau mai putin bun, daca inteleg macar acum ca-i vremea sa incep sa-mi hranesc chestia aia de-i zice suflet (si cica ar avea 21 de grame) si mai si fac ceva cu intelesul asta, se cheama ca toate au avut un rost. Dar ce ti-e si cu mintea asta!

Anyway, oricat de curajoasa ma arat si oricat imi zic ca, hai, nu-s eu din aia 5%, mi-e frica! Teribil de frica… Si scenarita de care m-am bucurat de atatea ori, azi nu ma ajuta.

 

LE: si daca ma uit mai bine, a trecut exact 1 an de la ultima postare a mea pe aici. Mai sa fie!

 
4 comentarii

Posted by pe 15 septembrie 2016 in Uncategorized

 

se pare ca m-a facut mama vorbitor in public (si dup-aia i-a parut rau)

Pai cand ploua afara si-ti lipseste seful, ce naiba sa faci? Mergi la un curs de ‘Presentation skills’. Discutii in birou, mai in gluma, mai in serios: ‘bai, vezi ca se filmeaza. Costumul pe tine, cravata si camasa scrobita.’. Refuz sa intru in jocuri d’astea, cel putin declarativ, si arunc pe mine de dimineata ‘neste chestii’ cam flower-power, cu bling-blinguri , clopotei, dream-catchere si alte asemenea, toate pe fond maro si beige, ca sa para serios.

Ca sa pricepeti despre ce fu vorba la curs, va spun ca am invatat pe propria piele, adica la modul dur si penibil, cu  marturie pe film, cum sa vorbim vrute si nevrute in fata unei audiente.

Partea frumoasa e ca, poate de la prea multa nepasare, mi-au iesit , fratele meu, doua discursuri de pus in rama sau de prezentat la o sesiune de ‘how to …’. Partea urata e ca, daca nu-i absolut nevoie, si de obicei nu e, nu-mi pun fundul pe scaun si mintea la contributie ca sa scot asa ceva pentru ‘bucuria publicului larg’ sau macar in beneficiul propriei firme care n-ar avea decat de castigat daca as incepe sa ma produc in public.

Undeva, prin fundul sufletului, banuiam eu ca ar putea fi asa, adica banuiam ca as putea vorbi ‘maselor’ (haha, suna aiurea rau). Prea imi place sa ma bag in seama, sa ies la tabla, sa ma bag in miezul evenimentelor, sa ma produc pe ici si colo. Doar ca imi aduc aminte ca, intre timp, am devenit informatician si parintii m-au dresat ca nu prea am eu ce spune interesant oamenilor din jur. Ma rog. Treaba e ca iata-ma-s la 40 de ani cu revelatia in brate. Si daca se da ea, revelatia, cum procedam de acu’ incolo?

Pai sau ma mut la Londra sau infiintez loco un speakers’ corner🙂. Sau nu.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 14 septembrie 2015 in Uncategorized

 

10.08

  1. Bifat in weekend Boghisul. Imi vine sa zic :’pacat de investitie’. Adica nimic de zis, fain amenajat. Doar ca te lovesti acolo de oameni – tarani, nespalati (de fapt, nah, daca e apa, au venit sa se spele, nu? Ce ma plang atata?), nesimtiti, galagiosi. Asa incat, pana nu se goleste acolo, eu, una, nu mai merg. Am zis.
  2. Cu mai putin de o saptamana inainte de vacanta, noi n-avem in cap clar traseul. Adica stim vreo 6 zile pe unde vom fi, dar cam atat. Nu-i vorba, am mai facut din astea, adica vacante in care sa plecam de acasa si sa ne hotaram in fiecare intersectie in ce directie mergem mai departe. Doar ca: aveam vreo 20 de ani, nici unul din noi nu repeta frenetic ‘oare unde dormim noi in noapte asta?’ sau ‘suna acuma sa vezi daca mai au locuri’ sau ‘si ce ne facem daca nu gasim camera?’, nu ne deranja pe nici unul sa dormim la cort. Dar uite ca si configuratia grupului si cea a mintilor noastre s-au schimbat. Nu cred ca-i un lucru bun.
  3. Azi a nascut o prietena buna. Ma intreb din nou daca faptul ca eu nu-mi doresc asa ceva (copil, nastere, timp care sa nu-mi mai apartina, constrangeri de diverse categorii si soiuri) se datoreaza mie, timpului care a trecut peste mine si tabieturilor cu care m-am obisnuit, colegului meu de camera, parintilor mei cu care mi-ar fi dureros sa ma identific candva sau tuturor acestor factori cate putin.
  4. Am constata ca anul trecut am citit abia vreo 9 carti. Desi stiu cum s-a intamplat asta, nu pot sa nu privesc faptul ca pe o pierdere personala. Adica sa ne intelegem, cu siguranta as fi castigat mai mult citind decat invatand cursuri anoste ale unor teoreticieni prea plini de ei de la UBB. Problema majora este ca astrele par a se alinia in aceeasi directie si in anul care urmeaza.
  5. Exista pe lume cateva joburi de vis. Unele exista intr-adevar, altele ar trebui inventate. Zau asa. De exemplu: reporter la Travel Channel, cititor, ufolog, degustator de ciocolata.
  6. De la o varsta, in jurul tau incepe sa ‘miroasa’ altfel. A boala si a moarte. SI incepi sa te gandesti la tine cum va fi. Interesant insa cum, in ultima vreme, pana si ceea ce citesc pare a avea legatura cu asta. Yalom rules.
 
Lasă un comentariu

Posted by pe 10 august 2015 in Uncategorized