RSS

the mo(u)rning after

This is the mo(u)rning after.

M-am mintit pe mine cu ceva in timpul asta? Nu in ceea ce priveste ce simt si ce sunt eu. Sau in ceea ce priveste unde si cum vreau sa ma pozitionez in viata asta. Poate doar atunci cand imi aduceam aminte ca auzisem clar asta: ‘cu siguranta e ceva.Hai sa vedem unde ajungem.[…]Daca ne trece, ne spunem in fata.’ Poate ar fi fost cazul sa ignor sau sa nu interpretez cum am facut-o, deci sa nu sper nimic. In masura in care speranta e minciuna, da, m-oi fi si mintit.

Regrete? Padisul si tiribomba.

Merci. Cam asta se cheama ca a fost.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Septembrie 2017 în Uncategorized

 

de trecut noaptea

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Septembrie 2017 în Uncategorized

 

„maine poate nici nu mai e”

Cum spuneam unei amice, astia de la Hahaha Production au un textier pe care-l atinge inspiratia ocazional. Si-l atinge bine. Nu stiu exact daca e nebun, fumat sau patit. Dar …

Prima revelatie am avut-o la piesa lui Feli, Timpul – subtilitati care apar pe rand, la a doua, a treia sau a cinsprezecea ascultare sau pe care le prinzi abia cand vezi si clipul.

Acum, absolut din intamplare (ca doar nu m-oi face de bacanie zicand ca ascult asa ceva), dau peste ‘Ce ma fac cu tine de azi’. Si sa vezi ce zice textierul in cauza:

„Am uitat sa te intreb ce mai faci
Atat de ocupat, pana m-ai pus pe liber
Odata parca eram apropiati
Odata parca eram si mai sinceri.

Am dat eu prea putin sau ai vrut tu prea multe
Tu-mi cereai ore, eu n-avem decat secunde
Acum ne ascundem dupa zidurile mute
Impreuna instrainati.

Ce ma fac cu tine de azi
M-am certat cu tine de ieri
Nici nu stiu cat timp mi-a ramas
Maine poate nici nu mai e.

Te stiam ieri, esti altfel azi
Hai, toarna, toarna gaz
Pana maine, in niciun caz
Uita-te in ochii mei, decazi.
Cum nici eu nu-s prea breaz
Ca te-ai facut tu cat sa rabzi
Tot trecutu’ poti sa-l arzi
Esti indecisa, eu sunt treaz.
Te stiu doar din priviri
Inspiri, respiri nemultumiri
Cum sa ne potrivim
Atat de diferiti ca firi.
Cum de extremele se atrag
Cand merg in zig-zag
Cand orgoliile se bat
Cine-i vinovat?
Pacat ca timpul nu se opreste
Nici nu merge-napoi
Degeaba trece
Daca nu se alege nimic de noi.
Te lasa rece totu’
Atunci cand ai prea multe nevoi
Te-ai apucat tu sa gandesti pentru amandoi.”

Oare as mai avea de adaugat ceva?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 Septembrie 2017 în radiografia unei stari

 

Epifanie sa fie?

Acum stiu ce a durut atat de tare la debutul lui august si stiu ce ma mananca de vie acum.Stiu de ce somnul nu mai vine. E constientizarea faptului ca amicitia mea nu merita vreun efort.Pentru ea  nu e cazul sa lupti pentru ca, pare-se, nu aduce suficienta plus-valoare vietii celor carora le-o ofer. Amicitia mea nu atarna in balanta prea greu, indiferent ce ar fi pe celalalt taler. Iar asta ma face sa ma gandesc ca nici eu, ca om, nu-s mare branza. Stiu, suna a tragedie greaca cu Maia in rol principal sau poate a telenovela. Suna ca naiba, oricum. Dar azi gandul asta nu mi se mai dezlipeste de creier si imi provoaca rau fizic.

Abia astept formarea, plansul sub supraveghere, sa scot toate mizeriile astea de ganduri afara. Sa nu ma mai bantuie.

Ajung, incet dar sigur, la starea de acum un an cand asteptam o noua zi doar pentru a vedea doar ce rahat mai urmeaza.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Septembrie 2017 în Uncategorized

 

Acum doua saptamani imi spuneam ca ori gasim un drum, ori il facem. Chiar credeam asta si  mi-o doream cat nu pot spune in cuvinte. Azi vreau doar sa dispar o vreme, doar pana cand o sa ma simt mai bine. Si o sa ma simt, pentru ca visul meu nu are data de expirare. Maine poate o sa gresesc mai bine :).

Mai am o singura nelamurire: acum ca nu mai dau vina nici pe mine, nici pe el, se cheama ca nu mai am pe cine fi suparata? Si daca plang, se cheama ca nu am niciun motiv real sa o fac?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Septembrie 2017 în radiografia unei stari

 

in seara asta, Jacques Salome (1)

Imi aduc aminte ca in urma cu cativa ani, cand am citit ‘Daca m-as asculta, m-as intelege’ si am inceput sa scormonesc in interiorul propriei persoane, s-a lasat cu plans si cu cateva promisiuni facute mie. Nu eram obisnuita cu genul acela de introspectie. Unele promisiuni mi le-am tinut, altele e cazul sa mi le reamintesc si sa le reinnoiesc. Drept pentru care iata-ma in brate cu alt tom al lui Salome, ‘Curajul de a fi tu insuti’.

Si inainte de a imi nota aici cateva din ideile care au rezonat in mine, cred ca-i bine sa recunosc ca e foarte posibil sa fi vrut cu tot dinadinsul sa invinovatesc pe cineva, pe altcineva decat pe mine, pentru toate starile mele din ultima vreme. Dar am realizat in seara asta, nu cu mare bucurie, ca suferinta mi-am produs-o singura, desi ranile stiute si nestiute au fost zgandarite de altcineva. Si-o sa se inteleaga mai incolo de ce. Dar sa-i dam bataie cu citatele, ca-s multe, sunt abia la jumatatea cartii si ca poate, asezandu-le in scris, se vor intipari mai bine si in inima sau minte spre a fi de folos.

  1. Mi-am propus recent sa definesc ce inseamna prietenia pentru mine. Si am regasit ce simt in urmatoarea afirmatie a lui Salome: ‘Am descoperit ce inseamna sa ai incredere, sa iti respecti cuvantul dat, sa fii solidar intr-o prietenie, sa simti siguranta pe care ti-o da acceptarea neconditionata. Eram iubit si acceptat asa cum eram si nu asa cum voiau altii sa fiu. […]respiram aceleasi emotii si ne minunam de aceleasi descoperiri. Eu sau el, era totuna, Infruntam viata invincibili, indestructibili si increzatori.’
  2. Intelegerea a ce traiesc de ceva vreme: ‘Cu totii am fost deposedati de dreptul la exprimarea personala tocmai de cei care se presupune ca trebuie sa ni-l dea:parintii nostri. Vorbind in locul nostru, dictandu-ne cel mai adesea nevoile, sentimentele, comportamentele, ne-au rapit posibilitatea de a recunoaste si de a exprima o traire personala. Cei mai multi dintre noi ne formam pornind de la aceasta neintelegere.’ Descoperirea exprimarii proprii aduce cu sine, dureros,  ‘aruncarea intr-un amalgam de contradictii, de conflicte de fidelitate’, si mai apoi ‘renuntarea la rolurile care-mi fusesera atribuite, la modelele predefinite sau prestabilite, […], renuntarea la aprobarea celorlalti, acceptand sa fiu uneori singur si neinteles.’
  3. ‘Nu putem „inapoia” o suferinta , pentru ca numai noi suntem in masura sa producem si sa intretinem in noi suferinta, adica ceea ce simtim. Da, cel care sufera este cel care isi produce suferinta, in interiorul sau, chiar daca ea e provocata de o violenta venita din exterior, o violenta care l-a ranit. Faptul ca cineva face sau spune ceva care ne raneste nu insemna ca el devine automat cauza ranii noastre, […], ci faptul ca atinge un punct sensibil, deja ranit din noi, ca rascoleste sau reactiveaza o rana mai veche si care devine insuportabila in acel moment.’
  4. Cum se transmite antropologic, dar stramb ideea de iubire: ‘[credem ca] daca ne vrea binele, daca pretinde ca ne e prieten, atunci trebuie sa raspunda asteptarilor noastre, nevoilor noastre, trebuie sa ne satisfaca cererile. daca nu raspunde la toate acestea, pretindem ca suntem o victima nefericita, neinteleasa, ranita, il transformam in persecutor. Acest sistem e extins intr-o intreaga mitologie a iertarii.[…] De fapt ar trebui sa invatam sa ne iertam doar pe noi insine pentru orice autoviolenta pe care o intretinem prin comportamentele noastre.
  5. Si frumos spus ‘una  dintre cele mai durabile si mai frecvente escrocherii intime impotriva noastra insine este cea de a intretine resentimentele, ranchiunele, acuzatiile si reprosurile la adresa celorlalti, crezand ca ei sunt responsabili de suferinta noastra.’
  6. Salome atinge si ideea de angajament. Si cred ca asta mi-a lipsit mult in amicitii de data recenta: ‘a te angaja insemna sa proiectezi in viitor , intr-o relatie de durata.’  Constanta ar suna cam asa ‘ma angajez sa imi pun resursele , disponibilitatea si creativitatea in serviciul relatiei pe care o intretin cu tine. Poti conta [pe ele].Dar forta angajamentului meu depinde de capacitatea ta de a primi, de a amplifica si  de a dinamiza eforturile mele.’ Totusi, in angajament apare si o parte variabila care nu depinde doar de evolutia noastra ca indivizi. Adica ‘daca exista un decalaj prea mare intre constrangerile care iau nastere ca urmare a angajamentelor mele si sistemul meu de valori, imi voi asuma riscul de a ma dezice de aceste angajamente pentru a ramane unitar, pentru a fi constant, fidel fata de mine insumi. Imi voi asuma chiar si riscul de a ma diferentia, de a ma indeparta, de a-mi proteja valorile sau convingerile,  din respect pentru cel care voi fi devenit. imi voi asuma riscul izbucnirii unui conflict pentru a-mi mentine integritatea.’ (note ot self: Si prin prisma acestor afirmatii, ma intreb ce ai perceput tu ca si constrangeri care iti amenintau integritatea…)
  7. Iar asta e musai sa o scriu, pentru ca e prea de actualitate pentru contextul vietii mele actuale: ‘Una din cele mai mari probleme ale noastre este dificultatea de a asculta  ceea ce se petrece in noi si de a ne recunoaste sentimentele reale  cand acestea evolueaza sau se schimba, de a intelege, de exemplu,  ca in mine sentimentul de iubire s-a schimbat, ca iubirea mea a devenit o prietenie amoroasa , o calda afectiune, ca acum ofer tandrete, nu pasiune. Dificultatea consta in a accepta evolutia, schimbarea sentimentelor, uneori chiar disparitia lor.

Cand sentimentele se schimba la unul dintre parteneri, aceasta schimbare pare inacceptabila pentru celalalt intr-o prima faza. Din cauza fricii sale de abandon, in eventualitatea unei despartiri, acesta se simte atat de amenintat, incat nu vede alta solutie decat sa ii reaminteasca  celuilalt angajamentul facut, apoi fidelitatea, in incercarea  de a nega ceea ce nu intelege , cautand sa evite insuportabilul.

In orice experienta amoroasa , unul din doliurile cel mai greu de suportat este acceptarea faptului ca fidelitatea fata de sine  trece (sau ar trebui sa treaca) inaintea fidelitatii fata de celalalt.

Ni se pare mult prea greu sa indraznim sa-i spunem cuiva „nu te mai iubesc” atunci cand sentimentul de iubire nu mai exista . Si totusi, oricat de paradoxala poate parea aceasta afirmatie, ii facem un cadou frumos celuilalt  atunci cand reusim sa ne depasim teama de a nu-l rani  si-i marturisim sentimentele noastre reale. O astfel de declaratie elimina neintelegerile , falsele aparente si relatiile fictive.

Sentimentul de iubire  nu este atins o data pentru totdeauna. El e parte a unuia din misterele vietii  pe care nu-l putem controla , indiferent de cata putere  sau vointa dispunem , orice intentii am avea.”

8. ‘Una din nevoile mele fundamentale nu este nevoia de iubire , ci nevoia de respect, de ascultare , de toleranta fata de ceea ce sunt. Inca mi se mai intampla sa platesc un pret prea mare pentru aceasta, prin neintelegeri, negare, acuzatii, reprosuri si, uneori, respingere, atunci cand nu fac efortul de a ma pozitiona, de a ma exprima cu suficienta claritate sau convingere. Poate ca acesta este, pastrand proportiile fata de celelalte mize ale vietii, pretul libertatii de a fi?’

Nah, poate cu ocazia asta imi intra si mie in cap notiunea de egoism altfel decat o am acum.

 
 

un fel de magritte

Imi doresc sa nu mi se mai citeasca pe fata niciodata ce am in suflet (well, you know, niciodata… ha!), suflet care astazi e neted ca o camasa de in topit (sic!) purtata. Exersez asta, desi n-are nimic de-a face nici cu autenticitatea si nici cu vulnerabilitatea (cred ca, dintre toate, eu am ales azi constient psihopatia). Desi zambetul ala din primavara imi venea tare bine, zic.

the-lovers-2

Si azi am pus pe repeat, nu stiu exact de ce Feli – acasa. Ce ciudatenii imi plac in ultima vreme!

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Septembrie 2017 în Uncategorized