RSS

29.11

  1. Parasit vechiul job. Pentru unul nou, de buna seama, ca nu ma tine cureaua sa imi iau putina pauza (de care simt tot mai mult ca as avea nevoie). Plecarea a fost aproape cum mi-am dorit. Timing perfect cu o plecare inr-o vacanta lunga. Un mic regret … ca nu voi putea sa spun in fata ca plecarea mea are legatura si cu faptul ca dezaprobam modul in care era condus IT-ul. Mi se contureaza tot mai mult faptul ca aveam dreptate si ca acolo era doar dorinta de pozitie combinata ca o lene monumentala. In fine … Nu mai conteaza. Conteaza doar sa vad ce fac de acum inainte si cum reusesc sa asfiziez anxietatea legata de oua experienta.
  2. Tot mai mult imi da tarcoale gandul de downshifting. Nu stiu cum as aborda situatia asta si cat m-ar tine, dar acum chiar simt nevoia de o pauza mai lunga sau de o schimbare radicala de domeniu.
  3. Experienta Peru a fost asa cum, zic eu, sugereaza numele destinatiei. Foarte tare. Altfel. Iesita din tipare si din zona de confort. Au fost zile in care am avut nevoie de toata forta ca sa ma ridic din pat sau ca sa mai fac doi pasi pana la 4200 de metri pentru a vedea un apus altfel. Dar n-a fost zi in care sa nu-mi doresc sa nu se mai termine. Una peste alta, wow. Ramas cu prieteni si cu ganduri bune despre propria-mi persoana. Si cu impresia ca mi-am irosit mai mult de jumatate din viata cu vacante lame, fara sare si piper.
  4. Pare sa se spulbere ca un balon de sapun bunatatea mea de cocon emotional in care ma balacesc si ma rasfat de un an si jumatate. Mai rau este ca nu stiu nici ce am facut sa sparg bula si nici daca as putea face ceva sa opresc procesul. Altceva in afara de a ma muta la Bucuresti. Eh, ce sa zic, voi mai dezvolta un mecanism de copying defect si deja ma doare. Dar  nu asa se zice ca crestem? Oare pana unde o sa mai cresc?
  5. Si ce vreau sa zic cu toate astea? Nimic. Simteam doar nevoia sa impartasesc. E un fel de strigat mut. Schimbarea a 75% din viata cunoscuta de pana acum cam doare. In fiecare fibra a corpului. Si dIn pacate terapie fac doar o data pe saptamana.
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 noiembrie 2019 în Uncategorized

 

reiau

Sa tot fie 4 luni de cand n-am mai pus mana pe tastatura in scopul de a (ma) (de)scrie. Si poate n-as fi facut-o nici acum daca n-as fi trecut in pas saltat printr-o sumedenie de chestii care mi-au cam intors viata cu susul in jos. Si sa fie cam asa:

  • cautat job la modul serios – gasit o gramada de nimic si asta, unde?, in orasul napadit de firme de IT precum cainele de purici;
  • parasit domiciliul conjugal. De vreo 3 luni. Atata liniste, incat m-am intrebat la un moment dat daca sunt eu capabila sa deal-uiesc cu atata liniste si daca oare nu cumva chestia asta ma plictiseste ingrozitor. Fiecare noua experienta insa mi-a demonstrat ca pot mai bine singura. Mai trebuie insa sa ma mobilizez sa ies din incremenire si sa fac chestii. Toate chestiile care acum imi par ca nu au rost si pe care le dau la schimb pentru retardare cu prietenul Netflix.
  • Sechestrata in vacanta cu sotul, pentru ca n-am avut curajul sa spun stop definitiv si repede. O reproducere destul de acurata in viata reala a desenelor animate cu Tom&Jerry. Nu neaparat o vacanta ratata, ca mare si soare au fost, dar cu siguranta nu una in top 5.
  • intoarcere cu peripetii si explozii pe autostrada, suita de decizii nefericite tare, parasit masina in Serbia unde am si petrecut o noapte intr-un decor decrepit de film comunist. Acum imi rulez scenarii crosetate pe variante legate de soarta maldarului de fiare. Ma intreb si acum care a fost lectia principala din toata tarasenia asta, in afara de aia cu lucrurile nu pot fi mereu asa cum ti le planifici.

Pe scurt, asta ar fi. Pe lung… ei bine, altadata.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 august 2019 în Uncategorized

 

19.04

Incep incet-incet sa ma reechilibrez, sa mai vad cate ceva in jur. Nu ca pot sa iau decizia aia grea care imi sta in spate de cativa ani. Nu, aia inca nu, ca mi-e o frica viscerala de ea, desi nici nu stiu sa zic cum mi-e mai rau: cu decizia luata sau cu ea amanata. Dar mai fac cate ceva pentru mine si pentru starea mea de bine, cumpar romane de citit anul asta si renunt la a-mi lua carti filosofice sau pseudo-stiintifice si a pretinde ca, citindu-le, imi voi schimba viata si imi voi ilumina creierasul, sa pot percepe adevarul si viata obiectiv. Pffff … Deleg responsabilitati si fac ureche suta, ma rog, oarecum, la ciocane care imi vin din diverse directii. Merg la sport si la evenimente, iesirea la cine de business nu mi se mai pare chiar asa o corvoada, ba chiar devine fun si imi rezerv timp pentru prieteni. Nu neaparat pentru ca acum ard de nerabdare sa ii vad, ci mai degraba ca sa fac odata curat intre ei si sa raman cu aia cu care am ceva in comun.

N-am idee cum o sa fie anul asta pentru mine de acum incolo (ca pana acum a avut doza lui de oroare, soc si groaza, desi stachetele pe care mi le-am pus, ale mele exclusiv, le-am trecut cu bine). Nici nu mi-as face cine stie ce planuri, dar parca-parca un gutt feeling imi zice ca s-or petrece fapte. Nu tocmai frumoase si nu tocmai usor de dus. Dar care, poate, mi-or face bine asa, una peste alta.

Cert e insa ca imi propun sa fiu mai mult atenta ce sunt, ce vreau, ce imi place. Restul s-or descurca si fara mine. Cum tocmai imi spunea cineva despre care credeam ca depinde in totalitate de mine ‘stii bine ca m-am descurcat intodeauna. N-am nevoie de tine.’. Dureros, dar adevarat. Sooooo …

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 aprilie 2019 în Uncategorized

 

13.03.2019

Anul asta a inceput pe dos. Continua pe dos. In fine…

Numai sa notez revelatia de ieri: tu intelegi confortul ca disconfort. Cu cat povara de pe umeri e mai mare, cu atat te simti ami sigura si in largul tau. Vei incepe sa te clatini si sa mergi nesigur cand sacii pe care-i duci iti vor fi luati de pe umeri sau pur si simplu ii vei da jos. Vom lucra pe asta, dar schimbarea de mentalitate in directia inversa va fi lunga si dureroasa.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 martie 2019 în Uncategorized

 

un picut de bilant

Dupa weekendul incheiat in care a trecut peste mine ultima sesiune de formare in psihologie, am de meditat la trei subiecte dureroase foc:

a) se pare ca nu fac fata bine sfarsiturilor. Adica ma dor mai tare decat ar trebui, mai ales atunci cand sfarsiturile acelea se asociaza in capul meu cu finaluri de relatie in care am dezvoltat atasament.

b) mi-e greu sa iau oamenii asa cum sunt. Adica, in situatia curenta, sa accept ca nevoile mele personale nu sunt, in ochii celorlalti, mai importante decat sunt pentru mine nevoile lor. Cu alte cuvinte, nimeni nu-i obligat sa reactioneze cum ma astept eu de la el, daca nu simte asta. Si iaca, daca nu o face, orgoliul meu sufera o umflare peste masura rezonabilului, gandurile automate se pun in actiun, ruminatiile nu ma lasa nici sa respir si nu mai vad ca, de fapt, omul celalalt ar putea face si lucruri foarte bune pentru mine, dar nu naparat in acord cu ce-mi doresc eu. Judecam nu demult pe cineva pentru mottoul de viata ‘it’s my way or no way’ si tocmai ce ma aflu in aceeasi pozitie.

c) in alta ordine de idei, dar legat de punctul anterior, e clar ca nici sa-mi las nevoile pe planul 2 nu e acum o optiune. Sau nu e o optiune pentru persoane cu personalitate ca a mea. Astfel incat, pentru a nu intra cu bocancii in viata cuiva si a-l pune la zid cu chestii care, desi pot fi adevarate, nu neaparat cad bine sau sunt usor de acceptat, e musai sa-mi cizelez discursul. Faza e ca nu stiu nicicum de unde s-o apuc sau cum ar suna sanatos un discurs in sensul asta.

d) lumea spune ca indiferent ce ti-au facut ai tai copil fiind, lasa deoparte , ia-ti viata in propriile maini si creste-te asa cum ti-ai fi dorit sa fii crescut, iubeste-te cum ti-ar fi placut sa fii iubit. Perfect! Dar cum as fi vrut?  Daca n-ai vazut niciodata ceva, e a naibii de greu sa iti dai acel ceva.

Si uite cum din Luca si Matei, am ajuns la 4 subiecte, nu trei.

Si ca sa nu inchei cu o matematica proasta, Singura chestie de care ma bucur zilele astea e ca sunt maniacala. Nu in sensul bolnavicios, dar in 3 zile am rezolvat chestii care trenau de ani si de care imi era pur si simplu sila sa ma apuc, mi-am terminat lucrarile, mi-am facut dosare, am invatat cat n-am facut-o in ultimele luni, am demarat proiecte care erau aproape uitate. ‘Noroc’ ca nu ma tine mult :).

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 ianuarie 2019 în Uncategorized

 

chestii motivationale

Charlie Chaplin, 16 Aprilie 1959, cu ocazia aniversării sale de 70 de ani.

„În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Şi atunci, am putut să mă liniştesc.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Iubire de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Şi aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 ianuarie 2019 în Uncategorized

 

23.01

Mda, debitam ieri prostii despre antrenarea creierului reptilian. Minciuni care sa ma faca sa dau bine. Poate ca la lumina zilei o fi aratand el, creierul primitiv, fit si gata de o noua provocare. Noaptea insa e jale mare. Ma trezeste si ma intoarce de pe o parte pe alta, de la 1:38 la 4:43 si imi da 1417 variante proaste de abordare a problemei care ma framanta. Stiu ca a lupta in directia aia e, cu destul de mare probabilitate, pierdere de vreme, dar ceva nu ma lasa sa renunt. Orgoliul? Faptul ca o vreme a fost frumos tare? Creierul meu setat pe a castiga in situatii de genul asta, indiferent de costul ulterior al victoriei? Promisiunea in vant a unei vieti linistite? Sau pur si simplu nevoia acuta de barcuta de salvare? N-am idee. Treaba e insa ca iar sunt intr-o situatie de porc si vreau macar sa reusesc sa ajung in sesiune fara o depresie majora si cu nopti cat-decat dormite.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 ianuarie 2019 în Uncategorized