RSS

Random thoughts

Plecand de la pranzul de 2 bani pe care l-am primit azi in Olanda, aka aprox. 100 ml supa de spital cu vagi urme de ceapa si minuscule floricele de conopida si fix 3 crutoane plutind in deriva prin ea si un sandvich nu mai mare si nici mai apetisant decat un burete de spalat vase, toate astea servite intr-un loc de o austeritate taioasa, am ajuns sa ‘meditez’ la cum stim sa ne facem singuri mizerabile vietile, desi ‘mizerabil’ poate nu-i tocmai un termen potrivit si ne prefacem ca totul e minunat.

Uitam sa ne facem zilnic mici bucurii, uitam de sufletul nostru care se hraneste cu emotii si zambete, uitam sa starnim evenimente marunte care ne-ar putea destinde sau care ar putea deveni memorabile. Uitam sau nu mai avem chef de ele sau pur si simplu le consideram, eronat, prea marunte fata de scopurile noastre … eroice. Si ajungem sa apreciem, real sau nu, chestii reci, lipsite de continut, de emotie, de savoare, de human touch.

A propos de experiente culinare, recent am participat la procesul … facerii unor papanasi, cu tot ce poate insemna ‘facere’. Si nu neaparat rezultatul a contat, desi paine cu scortisoara mai buna decat aia eu m-am mancat(sic!), ci intreaga experienta in sine si faptul ca undeva, intr-un colt de suflet, o sa existe mereu amintirea interactiunii care va scoate la lumina zambete.

Oare ce ne impiedica sa facem din astea mai des, sa ne bucuram mai des de bucati de viata?

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Ianuarie 2018 în Uncategorized

 

15.01

  1. Ma apuca pe mine mersul de jos iarna.  Desi nu pot spune ca in jumatatea aia de ora pe care o fac prin frig intre locul in care imi las masina si jobul unde cu onor activez eman idei geniale, creierul fiindu-mi aproape in stare de catatonie din cauza frigului, e cumva placut sa fiu eu cu mine, cautand adanc caldura interioara. Azi n-am reusit mare lucru pe traseu, adica abia mi-am mai sucit gatul stanga-dreapta  sa mai vad imprejurimile, dar poate dupa ce m-oi intoarce din tari straine o sa pot folosi mai eficient timpul asta pe care, pana la urma, mi-l acord astfel.
  2. Decizia e luata. Mai am doar sa o implementez. Desi cateodata mi-e mila de mi se rupe sufletul, chiar e cazul sa vad de mine.
  3. get over it! GET OVER IT, my dear!

4. Sa nu crezi ca nu inteleg ce imi spui. Inteleg si coaja si miezul si umbra. Doar ca, desi interior imi vine sa zambesc si sa te iau in brate, nu-mi mai dau voie sa imi fac vise si planuri. Si nu mai vreau sa sper nimic. Lucrurile sunt astazi cum sunt. Astazi. Si atat! Asta si pentru ca discurs mai confuz decat ai avut tu, nu l-am avut nici macar eu. Si sa fim seriosi, de doua ori cel putin ai fost pus pe faras. Si tu inca mai speri. La ce naiba? La o noua tura de umilinta si falsitate? Ok, asteapt-o, primeste-o bucuros, lupta-te de-a dreptul pentru ea. Dar nu-mi mai spune ca esti nefericit.

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Ianuarie 2018 în Uncategorized

 

notes to self 14.01

  1. Idee care ma urmareste, gasita intr-un film vazut azi-noapte: schimbandu-ne amintirile, putem gasi un nou sens pentru a trai. Si daca in film era vorba despre un soft biologic, in realitate, noi insine suntem acel program, pentru ca psihologia ne invata ca avem capacitatea sa ne rescriem in propria minte experientele trecute, in functie de imaginea de sine pe care o avem de aparat sau pe care vrem sa o livram. Si chiar o facem. Doar ca, poate, am putea sa o facem ceva mai constient.
  2. Se pare ca atunci cand trecem prin momente dificile, pentru a face fata cat mai mult timp stresului, fie el fizic sau psihic, e indicat sa ne debarasam pe cat posibil de gandurile negative care ne acapareaza creierul inca din primele minute in care apare durerea.
  3. Cat de interesanta e faza cu complianta in grup. Cat de tare suntem in stare sa ne torsionam si sa ne punem la indoiala doar ca sa fim la fel cu ceilalti, sa avem sentimentul apartenentei?
  4. Aparent sticla e mai puternica de apa. Paharul contine apa si nu o lasa sa se imprastie. Apa in schimb ia forma lucrurilor care o contin si se adapteaza. Si intrebarea lui Michael Mosley e: in afaceri si nu numai, ce ti-ai dori sa fii, apa sau sticla?
  5. Si intr-o cu totul alta ordine de idei, ma intreb daca nu cumva acum trec din nou printr-un alt fel de martie 2017, pentru ca in scurt timp sa primesc din nou ‘in dar’ o dezamagire pe care sa-mi fie greu sa o diger. Daca va fi asa, nu pot spune decat ca sunt un om foarte bun si naiv. Asta nu ajuta din punct de vedere financiar, dar cred ca va ajuta atunci cand ma voi putea gandi cu drag la mine.
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Ianuarie 2018 în Uncategorized

 

12.01

Lipseste semineul cu lemne troznind in el si n-am nici companie pentru povesti la gura sobei, dar e cald si bine, sunt ghem intr-un fotoliu, cu biografia lui Yalom in brate si afara  ninge viscolit, iar brazii fosnesc cumva linistitor. Aveam nevoie de iesirea asta la munte dupa 2 saptamani in care m-am urcat prea entuziast si naiv intr-un montagne-russe cam periculos pentru mine. Dar acum am doua zile sa inchid intrerupatorul pentru ganduri si griji. Nimic altceva decat liniste si zapada. Si putin dor. Putin.

Si fundal sonor – Valter ghicolescu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Ianuarie 2018 în Uncategorized

 

11.01

  1. Experiment facut azi cu oameni obisnuiti: cat imi ia sa rezolv o situatie in cazul in care nu ma bazez decat pe informatiile primite de la ceilalti. Rezultat: timpul in care poti rezolva o problema, bazandu-te pe informatie precara si pe nealinierea astrelor (adica nu avem parte de ‘hai c-am nimerit-o ca orbul Braila’) este cel putin inzecit fata de situatia in care iti iei 10 minute inainte de a porni la drum sa analizezi datele problemei si sa pui niste intrebari, unele chiar de bun-simt, pentru a mari cantitatea informatiei de care dispui. Ca sa nu mai pun la socoteala si situatia in care, pe traseu nu mai ai de unde sa scoti datele suplimentare. O alta lectie despre faptul ca intai gandim si dup-aia muncim. Da’ io ce sa fac cu mine daca nu mi-e propriu modul asta? 🙂
  2. Mi se imbarliga in cap o sumedenie de informatii despre agile, scrum si project management. Si deocamdata sunt maxim confuza, asta ca sa nu mai vorbesc de faptul ca in fiecare zi trebuie sa port cu eleganta perechea de chiloti de tabla, asta fiind singurul accesoriu care, deocamdata, ma pazeste de muscaturile de kr repetate la care ma supun dragii mei colegi, nemultumiti foarte ca am ajuns sa-i pastoresc. Just another bit of history repeating. E clar ca am iesit far away din zona mea de confort si doare al naibii si asta nu poate fi decat bine, daca e sa ne luam dupa cineva din apropiere, un sadic si un masochist deopotriva. Dar pe de alta parte cred ca atunci cand m-am autoevaluat ca fiind lipsita de viziune, fie ea si (sau mai ales) strategica, totusi n-am gresit prea tare. Exista lucruri care se pot invata, si le-oi invata, ca doar studenta am fost toata viata mea si cica mi-a placut (pe naiba), dar exista trasaturi pe care le ai sau nu le ai. Si eu nu cred ca-s nascuta lider. Poate lider spiritual, in vreo secta sau ceva, dar in IT sigur n-au nevoie de vreun guru din astia. Cat despre intuitie, buna ea, dar nu intotdeauna, iar in situatia data, poate n-ar fi rau s-o mai si exersez si pentru zona profesionala, ca sa reinceapa sa functioneze.
  3. Unele chestii chiar se invata mai bine cand te preseaza ceva. In mai putin de doua saptamani am invatat sa tac si sa ascult. Ma stoarce de energie chestia asta si inca nu reusesc sa fac conexiunile cum ar trebui, dar primul pas e facut. Where next?
  4. Omg, ma ia cu fiori cand ma gandesc in ce situatie de turkish delight as fi fost fara … mentor alaturi. Fortunately, deocamdata e aici. So let’s enjoy toata tarasenia!
 

zidarie

La un lucru nu m-am gandit pana azi si abia acum m-a lovit in fata de mi-a zdrobit nasul: poti construi multe lucruri pe lumea asta: respect, incredere, prietenie, ura, toleranta si cate si mai cate, dar dragostea sigur nu se poate. Aia e sau nu e. Si daca nu e intr-un loc … n-o mai astepta sa apara acolo.

Vezi tu, d-aia spuneam acum cateva zile ca viata nu se schimba. Din punctul asta de vedere nu se schimba.

Acuma sigur ca putem discuta daca dragostea, care si asa dureaza cat dureaza, adicatele nu mult, merita mai mult decat toate celelalte chestii care pot fi construite sau daca o poti face sa dureze fara sa le ai si pe ele, dar , deocamdata vreau sa rumeg ideea asta. Mai stii? Poate ca daca ma lovea mai demult, intelegeam mai repede ca sunt ceea ce sunt pentru tine si niciodata nimic mai mult. Dar in situatia asta n-as fi trait tot ceea ce am trait inside my mind. Asa ca …

Iar ca fundal sonor: Hooverphonic – Mad About You

 
 

this cut is the deepest

Sunt in momentul conflictului meu cheie: nici asa cum e nu mai merge, dar nici fuga nu-mi aduce, cel  putin pe moment, liniste sufleteasca. Disonanta cognitiva e la cote alarmante si, desi teoretic stiu ce am de facut si nimic de ordin fizic sau material nu ma impiedica sa o iau pe drumul pe care mi-e clar ca trebuie sa o iau, fricile nu ma lasa sa respir. Fricile si vinovatia. Am dat-o in bara pe un anumit plan. Asta e. Asta e? Nu stiu cum se face ca ma simt unica responsabila de toata situatia. Sunt vinovata ca am ajuns aici, sunt vinovata ca nu am pus punct atunci cand lucrurile au inceput sa nu-mi mai convina si nu am reusit sa gasesc modalitatile prin care sa schimb fagasul, vinovata ca las pe cineva neajutorat si fara sprijinul cu care l-am obisnuit (my bad), vinovata ca o sa-mi pierd din nou marea majoritate a prietenilor, vinovata ca eu sunt cea care lasa totul balta, vinovata ca nu mai vreau sa lupt, vinovata ca am incurcat niste vieti, vinovata ca nu sunt suficient de frumoasa, desteapta, puternica, ca nu am suficient de multe de oferit incat sa fiu iubita asa cum sunt. Si mi-e frica de singuratate. Singuratatea aia prelungita, din verile in care nu voi avea cu cine impartasi ceea ce vad, de la sarbatorile in care voi cunoaste fiecare crapatura din pereti si ordinea cartilor din biblioteca, din zilele in care imi voi dori un mid-week getaway si nu voi mai avea la dispozitie destinatia evadarii. Singuratatea in care imi voi invarti in cap intrebari legate de propria-mi valoare si de lipsurile mele pe care le voi considera ca pe tatuaje inscrise pe fata. Singuratatea noptilor in care doar pisica imi va mai tine de cald.Singuratatea aia pe care acum 10 ani am considerat-o cel mai de nesuportat dusman al meu.

Si nu-mi pot scoate din cap ca azi am un sprijin, poate cel mai puternic si mai valoros pe care l-am avut vreodata, dar nimic nu imi garanteaza ca el va fi aici si peste o luna sau 5.

Ce-mi doresc de la viata asta? Not much: sa fiu umar de sprijin pentru cineva, dar sa am la randul meu in acel cineva umarul de care voi mai avea si eu nevoie, un om cu care sa pot povesti cu miez si cu care sa rad, un om care sa ma considere un imbold pentru a face lucruri interesante si care sa fie pentru mine motor motivational si , last but not least, sa am pe cine tine in brate inainte de culcare. SI daca pana la cea din urma afirmatie se poate spune ca as putea sa invat sa gasesc in mine acel om, ultima e ceva mai greu de indeplinit de unul singur.

Iar intrebarea de ieri care imi revine constant in cap si imi face pielea de gaina e: si cum crezi ca daca nu iti vindeci ranile si nu iti iei lectiile vei putea incepe o noua relatie sanatoasa si ok?

Vom trai si vom vedea. Pana atunci insa, sunt foarte recunoscatoare pentru suportul pe care l-am primit. Cineva mi-a stat stoic alaturi atunci cand am lasat la lumina cea mai urata si mai vulnerabila fata pe care o am. Si asta inseamna enorm.