RSS

chestiunile zilei – 08.08.

08 Aug

1. Am gasit azi asta:
lio si initial mi-am zis ca, ei bine, da, de dragul copiilor nostri, e bine sa ne gandim sa fim modele. Dar ce fel de modele, pana la urma? Modele pentru ce fel de vieti?

Ramanem impreuna cu un partener de viata ‘de dragul copiilor’, fara sa ne gandim ca nu legatura dintre noi si acel partener da greutate relatiei noastre cu copiii, ci modul in care ne purtam noi cu cei mici in toata perioada copilariei lor. Pentru ca poti fi prezent in viata unui copil chiar daca nu esti fizic cu el 24/24. Ramanem cu partenerul intr-o relatie disfunctionala, care oricat ne-am stradui sa o mascam, tot mai da pe dinafara, iar copilul simte/aude/vede ca e ceva putred la mijloc, pentru ca marea majoritate sunt nu doar intuitivi, ci si mult mai prezenti si sensibili decat ne imaginam noi. Iar cel mic nu isi va putea explica disonanta cognitiva aparuta ca urmare a constatarii ca tata/mama, desi profund nefericit/suparat, in loc sa lupte sa iasa de acolo, ramane stoic intr-un loc care ii provoaca sau ii adanceste starea. Si tot cel mic, prin puterea exemplului primit, va intelege ca asta e ceea ce trebuie sa faca in viata, pentru ca nu va gasi o explicatie plauzibila pentru el la ceea ce se intampla.

In loc sa-i invatam sa se valorizeze pe ei insisi, sa puna pret pe propria evolutie si pe cautarea unui echilibru personal, sa caute si sa aprecieze in viata oameni si lucruri care i-ar putea ajuta sa creasca si sa se implineasca spiritual si intelectual, ii modelam de mici sa duca lupte grele cu ceilalti, sa fie martiri sau abuzatori in relatii, sa accepte compromisuri mai grele decat ar fi cazul, sa uite de ei si de rostul lor profund in viata. Si ajungem unde? La a fi noi nefericiti si la a fi modele de nefericire pentru cei carora le-am dat viata. Buuuuna treaba!

2. Ascultand azi cu o jumatate de ureche o discutie, am avut o revelatie, utila, dar neplacuta. Prin asociere, am realizat ca si eu sunt obositoare, insistenta, ma bag unde nu-mi fierbe oala, imi ofer ajutorul fara sa mi-l ceara nimeni, dau mai mult decat mi se cere, toate astea cu scopul ascuns de a-mi ‘cumpara’ atentie, afectiune, d’astea. Ei bine, stiu deja ca pentru a ajunge la echilibru voi trece mai intai prin extreme (pe modelul pendulului), asa incat, pentru inceput, n-am sa imi mai ofer ajutorul. Sa-mi citeasca in ochi ca-s om bun sau pur si simplu cine are nevoie sa ceara. Pasul urmator va fi sa gasesc modalitatea prin care sa inlocuiesc atentia si afectiunea celorlalti cu altceva, similar sau nu, venit din interior. Pana atunci insa ar fi bine sa imi dau seama cum arata acel altceva. Pentru ca, cu siguranta, nu poate fi asimilat cu mancarea (care oricum nu-i din interior). Hmmm … and now it hit me again!

3. Ma trezesc uneori (tot mai des in ultima vreme) ca rascolesc apele. Nu stiu ca parte a carui proces interior si nici nu stiu alt motiv pentru care o fac decat acela ca prefer sa muncesc intr-un mediu ceva mai organizat. De exemplu, eu simt nevoia de deadlineuri de care sa nu ma tin doar eu, ci si echipa din care fac parte. Mi se par o forma de responsabilizare. Poate e doar o impresie. Ceea ce constat insa e ca nu mai aud si alte voci sustinand ceva prin sedintele alea. Opinia mea sau o alta. SI ma intrebam azi daca la ceilalti aceasta tacere e o forma de manifestare a orgoliului (in sensul de ‘eu ma descurc bine oricum, deci n-am nevoie de organizari din astea) sau e o forma de misoginism (femeia asta nu se poate obisnui cu stilul masculin de-a lucra, aka de-a da lucrurile de gard). Iar daca nici una, nici alta, ma intreb de ce nu mai ia nimeni atitudine, pentru ca pe de o parte ne plangem ca nu evoluam profesional si ca nivelul e ala care e, dar pe de alta ne complacem in statul degeaba.

4. Nasoala stare traiesc acum. E acelasi nisip miscator pe care il simteam anul trecut. STiu in ce directie imi doresc sa merg, dar pentru a ajunge acolo mi se pare ca lucrurile nu sunt direct controlabile de mine. Exceptand exersarea rabdarii, ma intreb ce altceva as putea face constructiv in directia dorita?

5. Daca nu lasam trecutul acolo unde ii e locul, luandu-i doar lectia, nu si pe el intreg dupa noi, ma intreb cum ne-ar putea arata viitorul. Ar fi interesant sa ne putem seta mintile sa aprecieze ceea ce ne ofera ziua de azi si nu ceea ce ziua de ieri a luat cu ea deja. Asta asa, ca decizie pentru vacanta: carpe diem!

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 August 2017 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: