RSS

02 Aug

Si cand vine in sfarsit si noaptea aia in care reusesc sa adorm, apar cosmarurile. Lungi si apasatoare. Fara raspunsuri prin ele. Doar cu framantari si imagini aruncate ‘in my face’. Si ma trezesc tot in lacrimi si tot fara aer, ghemuita intr-un colt de pat ca un iepure fricos, intrebandu-ma de ce se intampla toate si ce as putea sa fac. Nimic, nimic nu pot face! Doar sa accept ca asa stau lucrurile si ca nu contez de fapt cu adevarat pentru nimeni. Si ca oricat mi-as dori sa ma vad cu el, sa-i vorbesc si sa-mi vorbeasca, sa-l simt, poate e mai bine sa nu.

Doare? Da, enorm. O singura data in viata a mai durut asa, dar atunci era dupa 11 ani de relatie. Si ma straduiesc din rasputeri sa imi aduc aminte de momentele care m-au umplut sufleteste de liniste si de bine si care m-au facut sa cred ca totul e posibil. Daca nu voi reusi sa le pastrez in mine, cu toata frumusetea lor si cu toate cate le-am castigat din ele, am pierdut esenta si, probabil, lectia. Iar teoria mea ca emotiile merita traite din plin se va duce de rapa. Si, o data cu ea, am sa ingrop indefinit si nu se stie cat de adanc capacitatea mea de a ma deschide si de a darui neconditionat.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: