RSS

disectii

24 Iul

O zi aparent ca oricare alta, in realitate, ceva mai complicata datorita unei incarcaturi emotionale ale carei surse (multiple) ma straduiesc sa le identific cat mai exact, evitand sa ma rezum la prima cauza care imi vine in minte – constiinta pierderii a ceea ce in capul meu insemna o optiune care ma facea fericita. Doar in capul si in sufletul meu. Nicaieri altundeva.

Am avut asadar azi ocazia sa ma analizez in cateva situatii profesionale, posibil neutre pentru altii, dar nu tocmai confortabile pentru mine, in care posibil sa fi luat lucrurile prea personal. Spun ‘sa ma analizez’ pentru ca, asa cum unii au observat, reactiile nu mi le-am putut controla foarte bine. Dar hai sa disec despre ce a fost vorba.

Plecam de la premisa ca imi place sa fiu, daca nu cea mai buna, cel putin acolo, in top. Asta vine din nevoia mea de validare, de castigare a respectului sau a unei pozitii privilegiate. Cumva simt ca astfel sunt ‘iubibila’, desi termenul e derutant atunci cand vorbesti de latura profesionala. La modul realist, chiar nu e nevoie sa fiu iubita la birou. In ideea asta, ma deranjeaza sa imi fie puse sub semnul intrebarii solutiile alese, atunci cand nu sunt cunoscute de toate partile implicate premisele, pro-urile si contrele. Expresii de genul ‘daca intram eu mai devreme in proiectul asta’ sau ‘acuma o lasam asa, ce sa facem’ au darul sa apese in mine niste butoane care au legatura cu increderea in sine. Mai degraba cu neincrederea. Pentru ca desi cred ca solutia pe care am adoptata este foarte potrivita problemei puse pe tapet, nu am certitudinea ca este cea mai buna sau cea mai desteapta. Nu stiu daca asta se asteapta de la mine, dar ideea indusa e aceasta: ca sau am gasit solutia optima sau ceea ce am propus nu are nicio valoare. Mi-e greu ca in momentele in care nu imi pot aduce la lumina increderea in mine sa imi pastrez calmul si sa ascult argumentele rationale ale interlocutorului (pentru ca, cu siguranta, intre ceea ce percep eu ca lovituri sub centura, exista si asemenea elemente, pe care le-as putea lua cu mine, ca invatatura).

O alta atitudine care ma deranjeaza este aceea in care mi se impune ce sa fac, mai ales atunci cand impunerea asta este pentru mine un abuz. Oare daca nu ai sti ca stiu si pot sa fac actiunea pe care mi-o ceri, desi nu e de competenta mea sa o fac, mi-ai mai cere-o atat de imperios? Aici insa cred ca e problema mea, ma indispun activitatile repetitive, care nu necesita implicarea ganditului si creativitatii si de aceea, atunci cand sunt obligata sa le fac, ma ia cu gretica si cu dorinta de a evada cat mai repede si mai fuserit din ele. Ei bine, poate as putea sa pricep ca in viata mai facem si lucruri care ne displac, pastrand insa in minte scopul final, reusita proiectului pe care il gestionam si care, in ansamblul lui, ne face placere.

And last, but not least … cireasa de pe tortul zilei a fost ceea ce am perceput eu ca fiind un atac prin care nu s-a incercat rezolvarea unei situatii, ci evidentierea ca greseala personala a unui element de analiza discutabil, cu scopul de a minimiza efortul facut intr-un proiect si a demonstra ca exista persoane mai bine pregatite. Lipsa unui arhitect al unui sistem are repercursiuni importante in toate proiectele care sunt in curs de executie, mai ales acolo unde acestea au puncte de legatura intre ele sau cu alte module. Continui sa nu cred ca imaginea de ansamblu a sistemului este indatorirea ba-ului, atunci cand acesta are in sarcina punerea in opera a unui modul. Sa ne gandim cum se desfasoara lucrurile in outsourcing. Cu siguranta ca descoperirea si marcarea punctelor de impact tine de aria proiectului, dar asta nu inseamna ca acolo unde am descoperit posibilele mufari, trebuie sa si actionez si sa prevad dezvoltari care tin de alte module. Asta ar insemna, dupa mine, largirea, potential fara limita, a proiectului curent. Ceea ce nu mi se pare o abordare corecta si productiva. Poate ma insel, dar timpul imi va demonstra daca e cazul sa imi schimb perspectiva. Oricum, imi asum posibilele lipsuri, dar consider ca e in masura sa ma critice cineva care are competenta sa o faca. A incerca cu tot dinadinsul sa arati ca eu gresesc si tu nu, mi se pare o abordare rautacioasa si ma intreb care-ti sunt scopurile. Dar asta are din nou legatura cu nesiguranta mea, cu lipsa de incredere in ceea ce sunt si stiu sa fac si cu lipsa inteligentei emotionale.

Lectiile zilei? Sa-mi accept vulnerabilitatea. Sa inteleg ca, atat timp cat dau ceea ce pot mai bun, este destul. Si daca nu este, atunci poate e cazul sa imi caut activ un alt loc. Iar asta e aplicabil si in viata personala. Treaba este insa ca inainte sa dau liber emotiilor sa imi iau intotdeauna un minut pentru tras aer in piept si pentru a-mi aduce aminte ca e posibil ca reactia emotionala sa fie dictata de un pattern dezadaptativ exersat prea mult pana acum. Dar care, prin exercitiu se poate schimba.

Alte decizii ale zilei? Colaterale, dar existente: renuntarea la statul aiurea pe fb, la fumat, la amintiri si la vise care sa-i implice pe altii. Se cheama revenirea la realitate pe principiul leucoplastului: tragi o data, doare de urli, dar dup-aia ai scapat. Cu asta ne luam la tranta. N-are a face viata cu ce ne dorim sau cu ceea ce e frumos. Realitatea bate fictiunea.

Si de fundal sonor avem Let us burn

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Iulie 2017 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: