RSS

beneficii de weekend

03 Iul

Partea frumoasa a iesirilor la munte, pe langa peisajele care te lasa fara cuvinte, e ca iti permit nu doar sa te resetezi, ci si sa ai timp cu tine in care sa te intrebi chestii si sa ramai uluit de raspunsurile pe care ti le dai singur. Si pe langa lipsa de cuvinte de care vorbeam, te mai lasa si fara net, ceea ce, dupa ce nedumereste putin, devine prilej pentru cautarea activa a unor mici bucurii de unul singur.

Weekendul asta a insemnat o tura pe la Baile Romane din Cetea si pe la Piatra Craivii. Adica o prima dupa-amiaza linistita la o baita sub o cascada (cu dezamagirea totala ca scarile de acces spre marmitele din amonte disparusera), la un pseudo-festival al iei, la un ceaun colosal si la povesti si rasete pana dupa miezul noptii. Foarte placut sentimentul ca ai gasit un partener de discutie cu care sa dai un ping-pong de vorbe care sa va bucure pe amandoi in egala masura. A doua zi, un traseu ce a insemnat vreo 17 km pe un drum nu foarte dificil de parcurs intr-o zi racoroasa, dar cumplit cand soarele te loveste constant si metodic in moalele capului si te topeste in caldura de 30 si ceva de grade. Ceea a facut meditatia personala si mai dureroasa sau mai incrancenata. Nu-ti mai vine sa ierti nimic. Pentru ca nici pe tine nu te iarta nici transpiratia care iti curge, sarata, in ochi, nici imaginea varfului care nu pare a se mai apropia, nici dorinta de un petec cat de mic de umbra sau de o umila pala de vant. Cert e ca am dobandit o culoare rosie, frumoasa, profunda, foarte asortata la pantofii mei de astazi.

Ma mira si acum ca am razbatut pana la poalele stancilor, mai ales ca stimulul care ma determina de obicei sa fac din astea lipsea din peisaj (si probabil ca voi fi in pozitia de a gasi un surogat pentru el de acum incolo), dar tocmai datorita lipsei lui am renuntat la ‘asaltul final’, gasindu-mi un copac facut natural sezlong de unde am privit cerul, varfurile din jur impungandu-l incomod in cate un nor, padurile asternute pe coame, domolind ascutimea si m-am straduit sa imi disec cat mai realist situatia.  Cum era de asteptat, linistea exterioara nu s-a transmis decat tarziu si in interior, dar cred mai degraba ca n-a alungat furtuna, ci doar a domolit-o putin. Pentru ca gandul acela ca nu obtii ceea ce doresti pentru ca nu esti tu suficient de valoros, bun si frumos (si nicidecum pentru ca nu e potrivit pentru tine) e unul recurent si greu de remodelat.

Un alt subiect e ca, la modul rational, inteleg ca unele evenimente sau actiuni nu sunt obligatorii si accept asta, dar avand in vedere ca lipsa lor nu imi este deloc indiferenta, inseamna ca fie ma dresez sa imi fie (ceea ce e mai greu), fie accept ca pentru mine sunt importante (un proces util de autoacceptare) si atunci e cazul sa ma orientez in directia in care le gasesc.

Si mai e si treaba cu locusul meu de control. Azi, oricat ma sucesc, constat ca nu am idee cum as putea sa renunt la cele exterioare si sa il construiesc in interior. Bazat pe ce, de timp ce fundatia nu exista si principiile din teorie nu-s deloc practice? Sub ce forma, pornind de unde? E ca si cum ai vrea sa construiesti ceva cam ca Versaillesul, dar tu ai trait pana acum in pestera si n-ai depasit perimetrul padurii tale. De fapt nici n-ai sti ce anume vrei sa cladesti, doar ai sti ca e ceva acolo  care merita facut. In momente din astea chiar ma bucur ca nu am copii. Ce as fi putut sa ii invat eu pe ei din perspectiva asta si din multe altele? Sau cum as fi putut sa le arat ca nu asa, ca mama, ar fi bine sa fie? Am mai spus-o si ma repet, ca sa devii parinte chiar ar fi indicat sa ti se dea inainte un certificat de competente. Altfel n-ai de ce sa aduci pe lume o progenitura pe care nu esti capabil sa o modelezi frumos. Nu faci decat sa creezi un monstru ascuns care se va autosabota.

In fine … nota optimista a finalului e data de ceea ce imi ramane inca puternic pe retina in urma weekendului tocmai incheiat: un cer de seara cu nori amestecati pictural, roz si portocalii si un curcubeu strecurat smechereste printre ei. Mi-ar fi placut sa am cu cine sa il … impartasesc asa cum l-am simtit eu. Sau sa stiu ca era un cadou de departe doar pentru mine. Dar pana sa il gasesc pe acel cineva cu care sa am astea, ma voi bucura si singura!

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Iulie 2017 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: