RSS

o scrisoare de multumire

29 Mai

Draga mea testoasa,

Ai aparut in viata mea cand ma intrebam ce naiba ma mai asteapta in 2016. Si ma asteptai tu, cu doze potrivite de atentie si grija, dandu-mi impulsul de a merge mai departe.
Probabil ca m-am agatat de tine, dar ai avut, voit sau nu, suficienta forta sau vointa sa nu te rupi sub greutatea nevoilor si firii mele.
Si pentru ca e timpul sa-ti multumesc, iti spun ca m-am iubit pe mine datorita tie si n-o mai facusem demult, mi-am iubit zambetul pe care, uite, inca il mai port dupa atatea luni, independent de ce am trait in afara lui. Am fost cu sufletul plin, adica.
Mi-ar placea sa stii cat de mult inseamna pentru mine sa-mi regasesc resursele alaturi de tine, sa ma descopar sau sa devin … mai inteleapta, mai rabdatoare, mai ingrijita, mai prezenta si mai implicata impreuna cu tine. Chiar simt adesea ca sunt parte din ceva important ce va ramane in urma noastra.
Mi-ar placea sa iti pot spune cat ma inspira dorinta ta de libertate, dar si cat imi misca ea demonii interiori, ceea ce probabil se va dovedi a fi un lucru bun, pentru ca asta nu-i va lasa sa devina parte din mine.
Iti multumesc ca ai acceptat sa-mi joci unele din jocurile mele ciudate si m-ai inclus in cateva din jocurile tale, chiar daca a durut uneori, ca doar asa invatam….Si ma bucur ca uneori renunti pentru mine la carapacea ta sau ma lasi macar sa o iau in ras.
Multumesc si pentru imaginea aia a noastra, in noaptea de Anul Nou, in varf de munte, in zapada, cu bradutul nostru. Si multumesc mai ales pentru timp.
Stiu ca e un cliseu ca atunci cand esti indragostit totul sa ti se para unic, nemaintalnit, irepetabil si altfel, dar la 40 de ani da-mi voie sa pot spune ca … altul ca tine nu-i 😉 si ca imi propun ca intr-un fel sau altul, inca nu stiu cum, sa-ti gasesc acel loc in sufletul meu in care sa te pot vedea si in care sa iti pot vorbi chiar si atunci cand fizic nu vei mai fi aproape.
Iar in final, ti-as spune ce iti spun in gandul meu in fiecare dimineata si seara, dar cred ca si asa e deja cam mult pentru tine.
Anunțuri
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: